20:44 • ACTUALITATE
Jaf în noaptea de Înviere! Hoții au dat spargerea la o casa parohială din Cluj
Casa parohială din localitatea Sănduleşti a fost spartă de hoți chiar în noaptea de Înviere. Hoții au au furat bijuterii în valoare de câteva mii de lei.
„La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 1.35, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au fost sesizaţi, de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, despre faptul că, în cursul aceleiaşi nopţi, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa sa situată în comuna Sănduleşti, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 4.000 de lei”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Cluj.
Până în acest moment, autorul sau autorii jafului nu au fost identificaţi. Cazul se află în atenția polițiștilor, cre fac cercetări în cadrul unui dosar care vizează infracţiunea de furt calificat.