Japca din cabinetele veterinare: Tarife de sute de euro pentru o intervenție, după care urmează tratamentul
Cabinetele veterinare constituie o afacere mai mult decât prosperă, la acest moment, în București. Dacă cumva ai ghinionul să fii nevoit să treci în weekend cu câinele sau pisica pe la cabinet pentru o intervenție de urgență, atunci să fii sigur că trebuie să scoți din buzunar câteva sute de euro, de parcă toți românii ar fi milionari în euro.
Ar trebui să spunem, totuși, că tarifele cabinetelor veterinare diferă de la un medic la altul, probabil în funcție de nesimțirea patronilor și de dorința de înavuțire pe seama bietelor animale. Altfel, este greu de explicat, cum în unele cazuri o intervenție ajunge să coste chiar și dublu față de cât ar fi normal sau facturează veterinarii cu bun simț.
Adevărul este că vorbim de o meserie bănoasă și de un sector în care se învârt sume fabuloase. Ne abținem totuși să dăm exemple de medici veterinari care au ajuns să aibă o viață de nabab și să dețină proprietăți de lux în străinătate.
Iar până la urmă, vorbim de prima profesie liberală recunoscută în România, după aderarea la UE, ceea ce spune mult despre cât de mari au fost interesele la acel moment. Iar cine a fost pe fază, atunci, chiar a ajuns departe.
Tarife de coșmar la cabinetele veterinare de top
Iată, de exemplu, câteva tarife la o clinică de top, unde intervenția veterinarului a fost făcută în weekend pentru o cățelușă care avea mai multe mușcături și a trebuit să fie cusută:
- Consultație – 80 lei
- Examen radiologic 150 lei
- Toaletare plagă 150 lei
- Tratament injectabil 85 lei
- Hemoleucograma – 100 lei
- Anestezie – trezire 100 lei
- Sutura plaga – 300 lei
- Bandaj 100 lei
În total, nici mai mult nici mai puțin decât 1.065 lei, după care urmează vizitele ulterioare, dacă se poate timp de vreo săptămână, pentru urmărirea evoluției și bineînțeles tratamentul recomandat. Iar proprietarul disperat scoate banul și plătește. Dar până la urmă, proprietarul nu dorește decât binele animăluțului și este dispus să facă orice pentru acesta. Numai că uneori, un pic de omenie nu strică și din partea medicului veterinar.
Doctorul Mihai Petcu de la Pantelimon: Avem sate fără nicio vacă, veterinarii se ocupă de pisici și papagali
Medicul veterinar Mihai Petcu de la Agroindustriala Pantelimon, unul dintre cei mai cunoscuți văcari din România, proprietarul singurei ferme de vaci din cele 42 de unități care aprovizionau Capitala înainte de 1989, atrăgea recent atenția că în România medicii veterinari preferă să se ocupe mai mult de câini, pisici și papagali, decât să lucreze în fermele de animale.
„Sunt sate întregi unde nu mai avem nicio vacă și medicii veterinari au ajuns să se ocupe de câini și pisici, pentru că se câștigă enorm. În anul șase la facultate au studiat câini, pisici și papagali. Asta ne lipsea nouă?”, declara pentru Ziarul Puterea, Mihai Petcu.
Reguli stricte pentru funcționarea cabinetelor veterinare
Regulile pentru funcționarea cabinetelor veterinare sunt destul de stricte și ne referim la faptul că legislația nu permite persoanelor care nu dețin calificare în domeniul medicinei veterinare să înființeze firme pe această piață.
Astfel, un cabinet medical cu personalitate juridică poate funcționa dacă administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație sunt medici. De asemenea, un cabinet medical veterinar poate să lucreze doar dacă printre asociați se regăsește cel puțin un medic veterinar care trebuie să fie și reprezentantul legal al firmei.
În 2021, potrivit unor informații furnizate de Colegiul Medicilor Veterinari, existau 8.820 medici veterinari care activau în cele mai diverse spectre profesionale.
La nivelul țării erau circa 5.536 unități medicale veterinare de asistență, dintre care 62,57% reprezentau societăți comerciale, conform unui studiu realizat de Consiliul Concurenței.
Analiza mai arată, de exemplu, că, în România, în anul 2018, 68% din medicii veterinari lucrau în domeniul privat. Undeva la 10% erau angajați, în timp ce restul de 56% erau proprietarii afacerii.