Jens Stoltenberg: Finlanda va fi acoperită de astăzi de articolul 5 din Tratatul NATO
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, că Finlanda este acoperită de articolul 5 al Tratatului NATO după aderarea la organizaţie, în timp ce preşedintele Sauli Niinisto a spus că el şi concetăţenii să au sentimentul că trăiesc într-o lume mai stabilă, transmite Agerpres
„Finlanda are cei mai puternici aliaţi din lume. (Vladimir) Putin a vrut să menţină uşa închisă la NATO. Astăzi îi arătăm că a eşuat. În loc de mai puţin NATO, a realizat mai mult NATO„, a spus Stoltenberg într-o declaraţie comună cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto.
„Este o zi măreaţă pentru Finlanda şi o zi importantă şi pentru NATO. Vreau să văd că procesul de extindere de la 30 la 31 va fi urmat de trecerea la 32. Facem tot ce putem, împreună cu aliaţii, pentru a obţine aderarea cât mai rapidă a Suediei, care este foarte importantă pentru Finlanda„, a spus Niinisto.
El a recunoscut că se simte uşurat după realizarea aderării la NATO, dar a menţionat că întreg procesul nu a fost atât de dur, pentru că ţara sa a cooperat mereu foarte bine cu NATO.
„Ne-am dezvoltat mereu capabilităţile lucrând împreună cu NATO, an de an, aşa că nu este nimic atât de nou. Nu cred că în viaţa de zi cu zi oamenii văd foarte multe schimbări. Dar avem mai mult sentimentul că trăim într-o lume mai stabilă„, a mai spus preşedintele Finlandei.
„Finlanda a devenit o membră deplină a Alianţei şi va participa la toate întâlnirile şi structurile Alianţei. Dar cel mai important este că Finlanda va fi acoperită de garanţiile de securitate ale NATO, de articolul 5 al Tratatului NATO„, a subliniat şi secretarul general al NATO.