JO 2020: Covaliu – Ana a spart gheaţa, sper ca de mâine să vină mai multe medalii pentru România
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, sâmbătă, că scrimera Ana-Maria Popescu ”a spart gheaţa” şi că speră ca după medalia de argint obţinută de aceasta să apară şi altele pentru sportivii români de la Jocurile Olimpice.
„Ana a fost în mână azi, a întâlnit în finală o sportivă pe care o cunoştea foarte bine, o putea învinge şi azi, aşa cum a mai făcut-o. Dar chinezoaica a fost doar un pic mai rapidă decât Ana şi din păcate s-a terminat aşa. O zi extraordinară, o zi în care Ana a fost extraordinară, incredibilă, a tras extraordinar în finală. Din păcate, a pierdut la această tuşă pe care nici nu ştiu cum să o numesc. O tuşă care nu ar trebui să existe. Dar aşa este regulamentul, este o tuşă pe care poţi să o dai sau să o primeşti. În seara asta această tuşă a fost a chinezoaicei. Să ne bucurăm pentru că este o medalie de argint pentru Ana, pentru România. Ana a deschis uşa, a spart gheaţa şi sper ca de mâine să vină mai multe medalii pentru România„, a declarat Covaliu la TVR.
El a comentat ieşirea nervoasă a sportivei la finalul întrecerii când a spus că speră ca această medalie să fie suficientă, să poată asigura un buget de bun simţ scrimei româneşti: „Trebuie să înţelegem foarte clar că nu putem ajunge în astfel de momente, fără a avea în spatele nostru muncă, dar nu numai muncă. Ana este vârful muntelui, dar sunt foarte mulţi oameni care o susţin pe ea, de aceea trebuie să ştim că avem nevoie de susţinere, de continuitate. Este un argint strălucitor cât un aur. În spate este foarte multă muncă, sacrificii, pentru o zi, pentru o tuşă„.
Buget pentru scrima românească
Scrimera română Ana-Maria Popescu a afirmat, sâmbătă, după ce a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de spadă, că speră ca această performanţă să fie suficient astfel încât să fie asigurat un buget pentru viitorul scrimei româneşti.
„Sper ca de data asta să fie suficient, să nu mai fie ca data trecută când am pierdut aurul. Sper ca de data asta să fie mai bine şi să asigure un buget de bun simţ pentru viitorul scrimei româneşti„, a declarat Ana-Maria Popescu la TVR.
Scrimera română Ana-Maria Popescu a cucerit medalia de argint în proba individuală feminină de spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sâmbătă, după ce a fost învinsă în finală de chinezoaica Yiwen Sun cu 11-10, prin ”tuşa de aur”.
Reprezentanta noastră a pierdut dramatic, în prelungiri, şi a ratat pentru a doua oară titlul olimpic, după ce în 2008, la Beijing, a obţinut tot argintul.
Finala a fost una foarte strânsă, o singură dată existând o diferenţă de două tuşe între cele două combatante, 2-0 pentru Ana-Maria Popescu. Românca a reuşit să egaleze în ultimele secunde alte timpului regulamentar, 10-10, dar a fost surprinsă în minutul de prelungire care a urmat.
La Tokyo, Popescu (ex-Brânză), campioană olimpică la Rio, în 2016, cu echipa, a intrat direct în turul secund, câştigând cu 15-10 meciul cu singaporeza Kiria Tikanah Abdul Rahman, după care a învins-o în optimi pe Sera Song (Coreea de Sud), cu 15-6, în sferturi a trecut de o reprezentantă a Estoniei, Julia Beljajeva, cu 15-8, iar în semifinale a învins o altă estoniană, Katrina Lehis, cu 15-11.
Ana-Maria Popescu şi Yiwen Sun au fost adversare şi în finala olimpică pe echipe de la Rio, câştigată de România în faţa Chinei. Ultimele două dueluri dintre cele două spadasine au fost câştigate de româncă, în 2019 la Cupa Mondială de la Tallinn, în semifinale, şi în 2020, în sferturile Cupei Mondiale de la Havana. Yiwen Sun a obţinut medalia de bronz în 2016, la Rio, la individual.
Medalia de bronz la Tokyo a fost cucerită de Katrina Lehis, după 15-8 în finala mică, în care a avut-o adversară pe rusoaica Aizanat Murtazaeva.
17 medalii olimpice aduse de scrimă
Argintul de la Tokyo este a 17-a medalie adusă de scrima românească la Jocurile Olimpice, 4 de aur, 6 de argint şi 7 de bronz.
Cele patru medalii olimpice de aur au fost obţinute la Rio 2016, la spadă echipe (Loredana Dinu, Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu-Brânză), Sydney 2000, la sabie individual, de Mihai Covaliu, la Atlanta 1996, la floretă individual, de Laura Cârlescu-Badea şi la Ciudad de Mexico 1968, la floretă individual, de Ionel Drâmbă.
Alte cinci medalii de argint au fost cucerite la Londra 2012, la sabie echipe (Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Alexandru Siriţeanu, Florin Zalomir), la Beijing 2008, la spadă individual, de Ana-Maria Popescu-Brânză, la Atlanta 1996, la floretă echipe (Laura Cârlescu-Badea, Claudia Grigorescu, Roxana Scarlat, Reka Szabo-Lazăr), la Los Angeles 1984, floretă echipe (Aurora Dan, Marcela Moldovan, Rozalia Oros, Elisabeta Tufan, Monica Weber) şi la Melbourne 1956, la floretă individual, de Olga Szabo Orban.
Cele şapte medalii de bronz obţinute de români la Olimpiadă au fost următoarele: Beijing 2008, sabie individual – Mihai Covaliu; Barcelona 1992, floretă echipe – Laura Cârlescu-Badea, Roxana Dumitrescu, Claudia Grigorescu, Reka Szofia Szabo-Lazăr, Elisabeta Tufan; Los Angeles 1984, sabie echipe – Alexandru Chiculiţă, Corneliu Marin, Marin Mustaţă, Ioan Pop, Vilmos Szabo; Montreal 1976, sabie echipe – Dan Irimiciuc, Corneliu Marin, Marin Mustaţă, Alexandru Nilca, Ioan Pop; München 1972, floretă echipe – Ileana Gyulai, Ana Pascu, Ecaterina Stahl, Olga Szabo Orban; Ciudad de Mexico 1968, floretă echipe – Ileana Drâmbă, Olga Orban, Ana Pascu, Ecaterina Stahl, Maria Vicol; Roma 1960, floretă individual – Maria Vicol.
România a participat la Tokyo cu doar doi sportivi, Iulian Teodosiu (sabie) şi Ana-Maria Popescu (spadă).
Teodosiu s-a oprit în optimile probei, clasându-se pe locul 16 în clasamentul final.