Jocuri de culise incredibile „țesute” de Petre Daea pentru menținerea lui George Sava la șefia ADS
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, continuă să joace alba-neagra cu șefia Agenția Domeniilor Statului (ADS), având grijă să facă jocurile politice pe față pentru PSD.
Aranjamentul lui Daea prin Buzău pentru Sava
Ministrul Petre Daea l-a demis pe 1 august 2022 pe directorul general al ADS, George Sava. De fapt, nu a fost o demitere în adevăratul sens al cuvântului, ci practic Petre Daea a refuzat să-i mai prelungească lui George Sava detașarea de șase luni de la Primăria Buzău la șefia ADS.
Însă, după o săptămână, Petre Daea s-a răzgândit și l-a reevaluat pe George Sava. Mai exact, l-a numit pe George Sava pe ”funcția publică de conducere vacantă de director general adjunct gradul II la Agenția Domeniilor Statului, pentru o perioadă de maxim șase luni”.
Practic, George Sava, susținut și promovat de PSD, a fost detașat de la Direcției Evidența Persoanei – Primăria municipiului Buzău pe postul de director adjunct al ADS, post care acesta îl menținuse vacant pe perioada cât a fost director general. Astfel, prin această mutare, Petre Daea l-a menținut la șefia ADS pe George Sava întrucât nu a numit un director general și nici nu are de gând.
Mușamalizarea cu telecomandă de la Mârșa
Ca atare, George Sava continuă să facă toate aranjamentele cu terenurile și luciile de apă de la ADS cu girul ministrul ministrului Petre Daea. O dovadă că Daea îi ține în brațe pe George Sava este și răspunsul acestuia către PUTEREA care a cerut explicații despre descinderea directorului ADS în localitatea giurgiuveană Mârșa.
”În timpul participării la emisiunea „Agricultura la Raport” la postul AGRO TV din data de 30 mai 2022 a Directorului General George Sava, unul dintre telespectatorii emisiunii a intrat în direct, semnalând câteva probleme în legătură cu terenurile aflate în portofoliul Agenției Domeniilor Statului din zona localității Mârșa, județul Giurgiu” și ”Verificarea realității din teren a avut loc la data de 14 iulie 2022, moment în care Directorul General al Agenției Domeniilor Statului a concluzionat că în loc de terenul ce era înregistrat în portofoliul Agenției Domeniilor Statului, în acest moment nu mai există decât categoria ape-bălți.
Acesta fiind motivul pentru care s-au început procedurile pentru predarea zonei respective către ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), instituție specializată a statului român”, a precizat Petre Daea pentru PUTEREA. Numai că răspunsul ministrului Agriculturii demonstrează o mușamalizare ieftină.
Cum așa? Un telespectator semnalează ”câteva probleme în legătură cu terenurile aflate în portofoliul Agenției Domeniilor Statului din zona localității Mârșa, județul Giurgiu” și după o lună și jumătate directorul ADS se duce la Mârșa. Și ce să vezi? Directorul George Sava descoperă că ”în acest moment nu mai există decât categoria ape-bălți”, adică nu există terenuri ale ADS. Acest aspect demonstrează că deplasarea directorului ADS la Mârșa a fost doar cu scopul de a pregăti ”măritarea” bălții către ANPA și de aici spre un afacerist din zonă aflat în siajul PSD.
George Sava paralel cu… ADS
În plus, George Sava s-a evidențiat prin faptul că habar nu are de administrarea ADS fiind preocupat doar de combinațiile de arendare și concesionare a circa 12.000 ha de terenuri agricole și câteva lucii de apă aflate în ograda agenției.
Și toate aceste aranjamente și jocuri de culise ale lui George Sava sunt făcute cu acordul și binecuvântarea ministrului Petre Daea. Și DNA deja știe cam cum stă treaba cu aceste aranjamente de la ADS.