Jocurile Calamarului, sezonul 2: Un început ezitant, dar promițător
După succesul răsunător al primului sezon, serialul „Squid Game” se întoarce pe Netflix cu sezonul 2, care încearcă să recaptureze magia inițială, dar nu fără dificultăți.
În timp ce primele episoade ale acestui sezon se simt ca o întindere a poveștilor deja cunoscute, acestea își regăsesc ritmul abia după câteva episoade, atunci când acțiunea devine din nou captivantă. Din păcate, acest proces de „încălzire” durează prea mult, lăsând impresia că povestea se târăște mai mult decât ar trebui.
În sezonul 2, aflăm că au trecut trei ani de la evenimentele din primul sezon. Gi-hun (Lee Jung-jae), câștigătorul jocurilor, folosește banii câștigați pentru a-și finanța o armată de mercenari și pentru a se răzbuna pe organizatorii jocurilor mortale care au manipulat întreaga competiție. Împreună cu fostul detectiv Hwang Jun-ho, care încă îl caută pe fratele său, Gi-hun începe o vânătoare a vânzătorului misterios, bărbatul din costum care îi recrutează pe noii participanți. Cu toate acestea, primele episoade ale sezonului sunt o încercare de a prelungi povestea, fiind prea multă acțiune convențională, cum ar fi urmăriri, accidente de mașină și lupte cu arme, care nu reînvie spiritul satiric și tensionat care a făcut serialul un fenomen.
În locul satirii capitalismului și al inegalităților sociale din Coreea de Sud, sezonul 2 se concentrează pe dorința de răzbunare, iar această schimbare de ton dă un sentiment oarecum sângeros și neliniștitor, întrucât acțiunea se află prea mult timp departe de ceea ce a făcut „Squid Game” interesant inițial. În ciuda acestui lucru, când Gi-hun este din nou pus în rolul de jucător, lucrurile încep să capete un nou impuls. Serialul se întoarce la formatul familiar, adăugând totodată noi elemente care reîmprospătează povestea.
Începem să cunoaștem mai bine soldații mascați care impun regulile jocurilor, iar noi personaje fac acum parte din acest univers captivant, oferindu-le spectatorilor o ocazie de a se identifica fie cu cei buni, fie cu cei răi. O temă importantă în acest sezon este legătura dintre sănătate și bogăție, un subiect mai mult decât relevant în contextul actual. Se introduce și povestea unei mame și a fiului ei, o dinamică dramatică care adaugă complexitate relațiilor dintre personaje. De asemenea, un personaj numit Thanos, un rapper, iese în evidență ca unul dintre cei mai enervanți și mai detestabili din acest sezon.
Unul dintre subiectele centrale ale „Squid Game” este natura umană: suntem noi cu adevărat decenți și generoși sau suntem, mai degrabă, lăcomi și egoiști? Vânzătorul subliniază această temă în mod subtil, atunci când le oferă celor aflați în dificultate o alegere între pâine și un bilet de loto. Mulți aleg riscul, dorind o posibilitate de câștig, chiar dacă nu știu ce îi așteaptă. În schimb, Gi-hun știe deja cum se vor desfășura jocurile și, în ciuda experienței sale, trebuie să încerce să convingă și alți participanți că șansele sunt împotriva lor.
Deși există momente de ezitare și de stagnare în primele episoade ale acestui sezon, există și un mare twist care își găsește locul în poveste. La un moment dat, atunci când pare că știm în ce direcție va merge povestea, aceasta ia o întorsătură imprevizibilă, iar acțiunea se intensifică. Totuși, ceea ce rămâne regretabil este faptul că acest moment de cotitură vine abia după o perioadă destul de lungă de așteptare.
În concluzie, sezonul 2 al „Squid Game” are multe de oferit, dar și multe de îmbunătățit. Își găsește cu adevărat ritmul abia după câteva episoade, când în sfârșit începe să revină la esența care a făcut din primul sezon un fenomen global. Chiar dacă abordarea sa este oarecum diferită și poate mai sângeroasă, „Squid Game” continuă să adâncească întrebările despre natura umană și despre ce înseamnă să joci un joc când viețile sunt pe linia de joc. Sezonul 3 va trebui să îmbunătățească acest început lent și să adâncească povestea cu noi provocări și surprize.