Jocurile Olimpice 2020 | Înotătorul american Caeleb Dressel a cucerit aurul la 100 m fluture, cu un nou record mondial
Înotătorul Caeleb Dressel a cucerit aurul la 100 m fluture. Americanul a obținut sâmbătă a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Caeleb Dressel a stabilit şi un nou record mondial, cu timpul de 49 sec 45/100.
Dressel (24 ani), dublu campion mondial în această probă, deţinea vechea performanţă, 49 sec 50/100 din 2019.
La Tokyo, Dressel i-a devansat în finală pe ungurul Kristof Milak (49 sec 68/100) şi pe elveţianul Noe Ponti (50 sec 74/100). Timpul lui Mihalak reprezintă un nou record european, scrie Agerpres.
După ce la Rio, în 2016, nu a câştigat titlul olimpic decât în două probe de ştafetă (4×100 m liber şi 4×100 m mixt), clasându-se pe şase la 100 m liber, americanul s-a consacrat între timp ca un mare campion, după ce a câştigat 13 titluri mondiale începând din 2017.
La JO 2020, Dressel a mai obţinut aurul cu ştafeta 4×100 m liber, iar apoi în proba individuală de 100 m liber.
Tot sâmbătă, Dressel va lua startul în finala de la ştafetă mixtă 4×100 m mixt, o probă care îşi face apariţia la Jocurile Olimpice.
Clasamentul final
1. Caeleb Dressel (SUA) 49.45
2. Kristof Milak (Ungaria) 49.68
3. Noe Ponti (Elveţia) 50.74
4. Andrei Minakov (Comitetul Olimpic Rus) 50.88
5. Jakub Majerski (Polonia) 50.92
5. Matthew Temple (Australia) 50.92
7. Luis Carlos Martinez, (Guatemala) 51.09
8. Iosif Miladinov (Bulgaria) 51.49