Jocurile Olimpice 2020 | Ştefan Berariu: „Această medalie olimpică de argint înseamnă motivaţie pentru Paris”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/07/argint.jpg)
Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari au încheiat pe locul doi în finala olimpică, în proba de patru rame fără cârmaci, obținând medalia de argint.
Berariu a spus că vântul i-a avantajat pe tricolori şi a realizat de la început că se vor bate pentru medalie.
‘‘Această medalie olimpică de argint arată cât de mult am muncit, cât de mult ne-am dorit cu toţii s-o obţinem. Înseamnă foarte mult, motivaţie pentru Paris, unde sunt sigur că vom lupta pentru aur.
Cursa a fost una dificilă, din cauza vântului, a condiţiilor meteo, dar pe noi ne-a avantajat vântul pentru că suntem mai uşori. Noi înainte de cursă nu prea vorbim, mai mult ne simţim, şi ştim când trebuie să atacăm pentru ca să luăm medalie. Mi-am dat seama după 200 de metri din cursă, că noi azi vom lua medalie.
Pe podium am simţit o bucurie foarte mare. Mă aşteptam la medalie, dar cumva parcă nu îţi vine să crezi după atâta , muncă, efort şi dorinţă, că reuşeşti să obţii aşa ceva”, a declarat Berariu, potrivit Agerpres.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/07/conatj1.jpg)