Joe Biden a clarificat că nu susține schimbarea lui Vladimir Putin de la conducerea Rusiei
La o zi după ce afirmase că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat duminică presei că nu doreşte o schimbare de regim în Rusia, transmite dpa.
La ieşirea de la slujba de la biserica din Washington unde mersese, înainte de a urca în maşină, Biden a fost întrebat de un reporter din grupul care îl urmărea dacă vrea ca „Putin să fie răsturnat”. Răspunsul a fost „nu”, transmite Agerpres.
Sâmbătă, Biden susţinuse că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, „nu poate rămâne la putere” – o declaraţie care a fost interpretată ca o schimbare de direcţie a politicii externe americane.
Casa Albă a încercat ulterior să explice că nu a fost vorba de un apel direct la răsturnarea de la putere a lui Putin şi că Biden a vrut de fapt să spună că liderul de la Kremlin „nu poate fi lăsat să îşi exercite puterea asupra ţărilor vecine sau a regiunii”.
Preşedinţia Rusiei a criticat, sâmbătă seară, afirmaţiile făcute în capitala Poloniei de preşedintele SUA, subliniind că nu decide liderul de la Washington cine conduce Rusia.