Joe Biden a uitat numele premierului australian: Tipul acela de la Antipozi
Președintele american Joe Biden a uitat, în timpul acordului istoric trilateral privind securitatea în fața Chinei, numele premierului australian, Scott Morrison. Biden l-a numit pe liderul de la Canberra „tipul acela de la Antipozi”.
Momentul a fost surprins în timp ce Joe Biden anunța un nou parteneriat de securitate cu Marea Britanie și Australia, denumit Aukus. Acesta prevede că SUA vor trimite tehnologie nucleară pe care Australia o va folosi la propulsia unei noi flote de submarine în valoare de mai multe miliarde de dolari, notează The Guardian.
În timpul anunțului istoric, făcut în cadrul unei videoconferințe, Biden s-a întors spre premierul britanic, Boris Johnson, pentru a-i mulțumi pentru această fază a cooperării.
Apoi, uitându-se către un ecran TV pe care apărea Morrison, Biden părea să ezite.
„Și vreau să-i mulțumesc acelui tip de la Antipozi. Mulțumesc mult prietene”, a spus Biden.
Morrison i-a răspuns ridicând degetul mare în semn de aprobare. Președintele american i-a rostit în cele din urmă numele.
„Sunt onorat astăzi să mi se alăture doi dintre cei mai apropiați aliați ai Americii, Australia și Regatul Unit, pentru a lansa o nouă fază a cooperării trilaterale de securitate între țările noastre”, a spus acesta câteva momente mai târziu.
Aparenta gafă a președintelui SUA a început să se viralizeze pe Twitter, cu mesajul #thatfelladownunder.