Joe Biden face schimbări la vârful CIA. Spionajul american va fi condus de un fost ambasador al SUA în Rusia
Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, l-a nominalizat pe Willian Burns, fost diplomat, pentru funcția de director al Agenției Centrale de Informații (CIA).
Potrivit unui comunicat de presă, Joe Biden spune că „Bill Burns este un diplomat exemplar cu decenii de experienţă pe scena mondială în a asigura siguranţa poporului nostru şi a ţării noastre”, conform AFP.
Joe Biden spune că „poporul american va dormi liniștit cu el ca director al CIA”.
Conform președintelui ales, viitorul șef al CIA împărtăşeşte convingerea sa profundă că serviciile de informaţii trebuie să fie apolitice.
Timp de 33 de ani William Burns a fost diplomat, inclusiv ambasador al SUA în Rusia din 2005 până în anul 2008. El s-a retras din corpul diplomatic în anul 2014, înainte de a conduce Fundaţia Carnegie pentru pace internaţională, un think tank de relaţii internaţionale.
Dacă numirea lui va fi confirmată de Senat, William Burns ar urma să devină primul diplomat de carieră care va conduce CIA, subliniază comunicatul.
Joe Biden, președintele ales al SUA, ar urma să își preia mandatul pe 20 ianuarie 2021.