Johannis, un destin desenat în laboratoare secrete

Acum 34 de ani, când părinţii şi sora sa, saşi transilvăneni, au decis să plece în Germania, profesoraşul Klaus Werner Johannis a preferat, spre surprinderea multor colegi de catedră, să râmână pe plaiurile mioritice. Mulţi s-au întrebat de ce a ales fostul profesoraş de fizică, care ani la rând făcuse naveta la Agnita, să rămână într-o ţară aruncată în beznă de vechi comunişti deveniţi peste noapte “democraţi”.

“Voi fi preşedintele României!”, i-a răspuns, pe un ton zâmbitor, Klaus Werner Johannis unui coleg de cancelarie care a avut curajul de a-l întreba de ce a refuzat să emigreze cu părinţii.
Desigur că răspunsul profesorului Johannis, cunoscut ca fiind un personaj lipsit de simţul umorului, i-a distrat pe cei care au aflat. Nimeni nu se gândea nicio clipă că profesorul posac ar putea face vreodată politică. Darămite să ajungă cândva să conducă destinele României.

Dar anii au trecut şi o dată cu înscrierea sa în Forumul Democrat al Germanilor din România fostul profesoraş a început să urce cu rapiditate pe scara succesului. Din dascăl într-un orăşel sărăcuţ, Klaus Johannis a ajuns rapid inspector şcolar general al judeţului Sibiu. După nici doi ani în fruntea inspectoratului, Klaus Werner Johannis s-a aruncat tam-nesam în bătăliile politice.

11:55, 20.11.2024 • POLITICĂ

Parlamentul a decis: Undă verde pentru comisia care îl va lua la „bani mărunţi” pe „faraonul Iohannis”

11:28, 19.11.2024 • ECONOMIE

Deceniul economic al lui Klaus Iohannis: 10 ani de oportunități ratate

Propus de Forumul Democrat al Germanilor candidat la funcţia de primar al Sibiului, fostul profesoraş lipsit de carismă şi discurs, acuzat chiar şi de implicarea sa în adopţii ilegale de copii, a devenit, spre surprinderea multora, pe fondul unei prezenţe scãzute la urne, primul etnic german în funcția de primar, după Albert Dörr, care a condus orașul în perioada 1940–1945.

Chiar dacă nu a făcut absolut nimic notabil pentru Sibiu, graţie unui lobby mediatic continuu, Klaus Werner Johannis a reuşit, din nou pe fondul reticenţei sibienilor de a vota, să mai câştige trei mandate de primar.

Dar povestea interesantă privind ascensiunea fulminantă a lui Klaus Johannis începe undeva prin 2007, chiar în luna păcălelilor, atunci când Parlamentul votase suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte, iar fostul profesoraş intra în ultimul an al celui de-al doilea mandate al său de edil.

A fost momentul în care visul de a deveni Preşedinte al lui Klaus Werner Johannis, proaspăt ploconit cu cea mai înaltă distincţie a Republicii Federale Germania – Crucea Federală de Merit, a început să prindă contur.

Mărturie stă un articol din presa transilvană în care o organizaţie a oamenilor de afaceri de etnie germană, profitând de norii negri care se ridicaseră în politica autohtonă, îl propunea pe Klaus Werner Johannis drept candidat pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Spre surprinderea multora, Traian Băsescu, un “animal” cu un dezvoltat simţ politic, a tras imediat o fugă cu consoarta la Sibiu. Chipurile să bea o cafea. “Întâmplător”, în periplul său, Traian Băsescu s-a intersectat chiar cu cel care intenţiona să-i ia locul. Chit că Johannis bătuse palma pe plan local cu social-democraţii conduşi odinioară de Adrian Năstase, Băsescu l-a tras deoparte, la o tacla, pe cel care anunțase că vizează Cotroceniul. Ce au discutat a rămas între ei. Dar gura târgului vorbeşte că Băsescu l-ar fi rugat să nu îl contracandideze şi să mai aibã niţică răbdare, căci va veni şi rândul său.

Cert este că la câteva luni după, pe la finalul anului 2007, când românului îi păsa doar de sarmale şi cârnaţi, Klaus Werner Johannis primea din partea lui Băsescu cea mai înaltă distincție oferită de statul român: Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler. Pentru ce fel de merite? Nimeni nu ştie!

Dar după distincţia primită de la Băsescu, pe umerii lui Klaus Johannis, omul care nu se sinchisise decât de bunăstarea sa personalã, a început să plouă cu distincţii din partea unor state europene şi cu zeci de premii interne îi internaţionale.

La un moment dat a venit toamna lui 2009, momentul căderii guvernului Boc. Era undeva înainte de alegerile prezidenţiale. În mod cu totul neaşteptat, deşi aveau zeci de potenţiali politicieni performanţi care puteau fi propuşi pentru funcţia de premier, liberalii conduşi de Crin Antonescu l-au luat de mânuţă pe “independentul” Klaus Johannis, l-au adus la Bucureşti şi i l-au prezentat lui Băsescu drept propunerea PNL pentru funcţia de premier. În mod surprinzător, la acest joc politic înţeles de puţini români, la vremea respectivă, au participat şi social-democraţii conduşi atunci de Mircea Geoană, care tocmai se strofoca, alături de “Mihaela, dragostea mea”, să fie Preşedinte pentru o noapte.

Nu a fost să fie nici atunci, dar Klaus Werner Johannis nu a abdicat niciodată la visul de a deveni Preşedinte. Si-a urmat calea spre Cotroceni, ajutat nu de hazard, ci de mâini “nevăzute” din laboratoare secrete.

Ce a urmat tentativei eşuate de a deveni premier se ştie. După patru ani de la acel eşec, în 2013, Johannis s-a înregimentat în PNL, un an mai târziu Crin Antonescu şi-a dat intempestiv “demisia”, pe motiv de rezultate slabe la europarlamentare, astfel că fostul profesoraş coafat în edil a ajuns peste noapte preşedinte de cambuză galbenă la Bucureşti, având calea deschisă spre Cotroceni.

Aşa că în 2014, visul lui Johannis de a deveni Preşedinte s-a împlinit, într-un tur doi al alegerilor prezidenţiale în care l-a “ciuruit” în mod cu totul inexplicabil pe “dottore Ponta”, care părea invincibil.

Deşi oamenii au avut mari aşteptări de la Johannis, acesta nu s-a sinchisit nicio clipă să transforme România într-un “lucru bine făcut”. A fost interesat doar de confortul său personal şi de cariera sa viitoare. A folosit România doar pentru a-şi asigura viitorul.

Acum, după 10 ani petrecuţi în tihnă la Cotroceni şi în jurul mapamondului, profesorul, care în 1990 clama că vrea să ajungă Preşedinte, vrea o treaptă mai sus.

Se vrea şef la NATO!

Cel mai probabil, în ciuda celor care nu-i dau nicio şansă, eu cred că visul lui Johannis se va împlini şi de acesată dată. Căci nu degeaba, ci cel mai probabil dintr-un sentiment de datorie şi de conservare etnică, l-au decorat germanii cu cea mai înaltă distincţie care se acordă exclusiv cetăţenilor Republici Federale Germania.

Cine mai crede că destinul lui Klaus Werner Johannis, născut într-o zi de 13, nu a fost desenat în laboratoare secrete, se înşală amarnic!
Cel mai probabil adevărul despre Klaus Werner Johannis îl vor afla generaţiile viitoare! Nu noi, cei din generaţia decreţeilor, care am avut ghinionul de a avea destinul făcut praf, pas cu pas, de indivizi de teapa celui care a trecut prin armată precum gâsca prin apă, dar care acum vrea să conducă oştile lumii.