Jucătoarele nevaccinate pot evolua la Australian Open cu anumite excepții
Jucătoarele nevaccinate anti-coronavirus vor putea participa la Australian Open, primul grand slam din 2022.
Jucătoarele sunt însă condiţionate să stea în carantină și să se testeze regulat, potrivit unui e-mail al WTA, informează lequipe.fr.
Documentul a fost publicat pe Twitter de Ben Rothenberg, jurnalist al publicaţiei New York Times, şi arată faptul că jucătoarele trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni.
Foarte probabil, această măsură se va aplica şi în cazul tenismenilor, astfel că sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, despre care se crede că nu este vacinat, va putea participa la competiţia din ianuarie 2022.
Această informaţie contrazice declaraţiile făcute de mai mulţi înalţi oficiali australieni, potrivit cărora jucătroii nevaccinaţi nu vor obţine vize de intrare în ţară.
„Fiecare vizitator care soseşte în Australia ar trebui să fie vaccinat de două ori”, a spus ministrul federal al imigrării, Alex Hawke, în urmă cu câteva zile.
Ministrul Sporturilor din statul Victoria, Martin Pakula, a declarat însă că regulile cu privire la accesul jucătorilor la Openul Australian „nu au fost încă stabilite”.
În e-mail-ul WTA se arată că, „ţinând cont de faptul că rata de vaccinare în statul Victoria (n.r. – în care se află oraşul Melbourne) va ajunge la 80 la sută până la sfârşitul săptămânii şi la 90 la sută luna viitoare, condiţiile pentru jucători la Australian Open se vor îmbunătăţi semnificativ”.
Jucătorii vaccinaţi nu vor trebui să intre în carantină şi se vor bucura de „libertate totală de mişcare”.
Australian Open ar urma să se desfăşoare între 17 şi 30 ianuarie.