Jumătate de țară, inclusiv București, sub cod galben de vreme instabilă, în următoarele ore
Jumătate de țară, inclusiv București, se va afla sub avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până la orele serii.
Avertizarea de Cod Galben va intra în vigoare în intervalul orar 12:00 – 23:00. Vizate de această avertizare sunt regiunile din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Transilvaniei.
În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se vor manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60 – 65 km/h), averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 – 25 l/mp.
De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, iar pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului.
Treptat, în București, vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată și se vor înregistra temperaturi cupinse între 22 – 24 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după orele amiezii, când vor fi perioade cu descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie (rafale de peste 55 – 60 km/h) şi averse (cantităţi de apă posibil în jurul a 15 l/mp).