Jumătate dintre apartamentele din Bucureşti au fost cumpărate cu credit, în primul semestru

Publicat: 05 sept. 2022, 12:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Jumătate dintre apartamentele din Bucureşti au fost cumpărate cu credit, în primul semestru

Jumătate dintre apartamentele din Bucureşti (50%) au fost cumpărate cu credit, în primele şase luni ale acestui an, în timp ce la nivel naţional media este de 44%, se arată într-o analiză Colliers.

Consultanţii subliniază că, în general, numărul tranzacţiilor de apartamente şi case a început să scadă începând cu primăvara anului curent, pe fondul costurilor mari cu energia, scumpirii materialelor de construcţii şi a combustibililor, la care se adaugă şi creşterea costurilor asociate creditelor ipotecare. Concret, viteza de creştere a stocului de credite pentru locuinţe a scăzut simţitor în trimestrul al doilea, astfel că dinamica anualizată a stocului de credite imobiliare se află în creştere cu 10% la final de iulie, după ce în 2021 era de aproape 13%.

Conform sursei citate, în Bucureşti, proprietarii s-au îndatorat la bănci pentru 50% dintre apartamentele tranzacţionate, în primele şase luni ale acestui an, după ce la nivelul întregului an 2021, şase din zece apartamente (60%) au fost cumpărate cu credit. „(…) în prezent nu doar că sunt mai puţine tranzacţii care depind de finanţare bancară, ci şi că o parte din cerere a devenit nebancabilă şi nu-şi mai permite costul împrumutului pentru a cumpăra locuinţa dorită”, afirmă consultanţii Colliers.

În restul ţării, 44% dintre tranzacţii s-au făcut cu credit în prima jumătate de an, procent în uşoară scădere faţă de nivelul de 45% înregistrat în tot anul 2021. În această marjă, Cluj este în top în ceea ce priveşte scăderea numărului celor care contractează credite pentru a cumpăra locuinţe, 48% dintre tranzacţiile imobiliare fiind încheiate cu bani împrumutaţi în prima jumătate a anului, faţă de 53% anul trecut. În top urmează Timişoara – cu 48% dintre imobile cumpărate cu credit, faţă de de 50% anul trecut.

„Modul de calcul al indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) permite calculul exact pentru ultimul trimestru al acestui an, când dobânda va ajunge la 4.06%, iar estimările pentru primul trimestru al anului viitor plasează acest indicator în jurul valorii de 6%. Această evoluţie va impacta cererea de credite şi implicit vânzările de locuinţe, accelerând trendul de echilibrare dintre cerere şi ofertă pe care am început să îl observăm începând cu al doilea trimestru al acestui an”, precizează Colliers.

Potrivit datelor existente, la ora actuală, 24.000 de unităţi se află în construcţie în Bucureşti şi în împrejurimi, circa 7.000 unităţi în Iaşi şi peste 5.000 în Cluj-Napoca.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 63 de ţări.