Jumătate dintre membrii platformei Travelminit au păstrat prețurile de cazare
Circa 79% dintre hotelierii prezenți pe platforma Travelminit au profitat de perioada mai puțin aglomerată din ultimul an pentru a aduce îmbunătățirii proprietăților pe care le administrează. Astfel, 56% au investit în renovarea camerelor, 17% au renovat bucătăria, iar 6% dintre respondenți au îmbogățit gama de facilități de care dispune unitatea de cazare, incluzând SPA, ciubăr sau masaje.
De asemenea, 51% dintre hotelieri confirmă că nu au mărit prețurile practicate anterior, iar 19% chiar au declarat că tarifele lor sunt cu 5%-10% mai mici decât în sezoanele trecute. Există, însă, și hotelieri care au decis să majoreze prețurile cu 5%-10% (21% dintre respondenți), iar un procent de 4% au declarat că anul acesta românii trebuie să plătească minimum 10% în plus pentru sejururile în locațiile lor. Totodată, 31% dintre hotelieri susțin că vor veni cu reduceri de preț anul acesta, îndeosebi sub forma unor oferte speciale și sezoniere și 25% vor să își îmbunătățească sistemul de rezervări.
„Sperăm că suntem la finalul acestei perioade extrem de furtunoase pentru industria hotelieră din România. Scopul nostru, încă de la debutul pandemiei, a fost să rămânem aproape de partenerii noștri hotelieri, oferindu-le atât un canal de vânzare, cât și know how și consultanță pentru strategia de business din această perioadă. Astfel, am implementat împreuna cu ei rezervările în timp real, un sistem ce îi va ajuta să își crească numărul rezervărilor online și am dublat numărul proprietăților care nu percep avans sau care oferă anulare gratuită cu până la 7 zile înainte de sosire”, a declarat Timea Ambrus Operations Manager Travelminit.ro.
Pe de altă parte, un număr semnificativ de hotelieri (45% dintre partenerii Travelminit.ro) au decis să își ajusteze politicile de anulare și rezervare, care anterior erau mai puțin prietenoase. Astfel, în noul context, românii vor putea profita de rezervări flexibile fără avans sau chiar cu anulare gratuită, ceea ce ușurează povara financiară pe care și-o asumau turiștii care doreau să călătorească, dar nu îndrăzneau să facă rezervări de teamă că nu le-ar putea onora și ar pierde banii.
Rezervările last-minute tot mai populare
Pandemia a schimbat în mod sesizabil comportamentul turiștilor români, iar dacă în anii anteriori aceștia își rezervau din timp vacanțele de Paște, de 1 Mai sau pe cele estivale, anul acesta peste 50% dintre rezervările pentru perioada următoare fiind de genul „last-minute”, efectuate cu 3-14 zile înainte de check-in. Vacanțele celor ce aleg sejururi în România sunt preponderent de scurtă durată, 66% dintre rezervări fiind de 1-2 nopți, 30% de 3-5 nopți, iar restul de doar 4% de peste 5 nopți.
Deși există această tendință evidentă a rezervărilor efectuate cu doar câteva zile de sejurul propriu-zis, 23% dintre hotelieri au primit primele rezervări pentru perioada Paștelui, iar 19% confirmă că unitatea este complet ocupată pentru Paștele de anul acesta. De asemenea, 37% dintre respondenți confirmă că au înregistrat deja și primele rezervări pentru vară.
Oferta Travelminit.ro conține 6.700 de proprietăți din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeți, cabane și campinguri din toate regiunile țării. Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări in 2019 si o valoare totala a rezervărilor de 13 milioane de euro.