Juniorii români s-au calificat la cinci finale la Campionatele Europene de canotaj
Sportivii români s-au calificat, sâmbătă, în cinci finale la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori de la Munchen (Germania).
Mihaela-Cosmina Dram şi Georgelia Stoica au câştigat seria a doua la dublu rame feminin cu cel mai bun timp din calificări (08:11.13).
La patru rame feminin, Elena-Maria Robitu, Daria-Ioana Dinulescu, Ancuţa-Adelina Ungurean şi Maria Guzran au câştigat cursa de culoar (07:40.01) cu un avans consistent.
Echipajul feminin de 8+1 feminin, compus din Mariana-Laura Dumitru, Ana-Maria Loghin, Elena-Andreea Cerbu, Petruţa-Ionela Popa, Elena Silvia Mocanu, Valentina Amalia Azoiţei, Alexndra-Georgiana Ruşcuţă, Victoria-Ştefania Petreanu şi Florentina-Georgiana Neculaeasa, au încheiat pe locul secund cursa preliminară (07:14.14), după Belarus (07:11.92).
La 8+1 masculin, Marian Ştefan Dunca, Constantin Emanuele Sterea, Andrei-Vlad-Robert Vatamaniuc, Andrei Hemen, Eduard Angel Moldovan, Gavril Dumbravă, Alexandru-Gabriel Şteţco, Cosmin Iulian Pleşescu, Cornel-Traian Ieremciuc au câştigat seria a doua cu al treilea timp din calificări (06:20.25).
Echipajul de patru vâsle feminin, alcătuit din Andreea-Fabiola Iorgovan, Elena-Diana Şuta, Ana-Maria Mătran şi Diana-Ionela Petian, a câştigat seria a doua, cu cel mai bun timp din calificări (07:06.77).
Alte trei echipaje vor evolua în recalificările de duminică.
La dublu rame masculin, Iliuţă-Leontin Nuţescu şi Andrei-Petrişor Axintoi, a câştigat seria a doua, cu cel mai bun timp din calificări (07:20.58).
Sportivii din barca de patru rame masculin, Petru Andrei Ciornei, Costi-Daniel Neagoe, Marius-Ionel Bodnar şi Andrei-Valentin Maliş, s-au impus în seria a doua, cu al treilea timp (06:48.86) din calificări.
Echipajul de patru vâsle masculin, compus din Ovidiu Cristian Badea, Alexandru Niţan, Petrisor-Darius Groza şi Alin Vasile Buzdugan, a ocupat locul patru în prima serie (06:37.15), iar apoi a ocupat locul secund în seria sa de recalificări (06:40.38).