Jurilovca: Prețurile terenurilor și imobilelor din comuna din Deltă s-au triplat în ultimii 10 ani
Preţurile practicate pentru terenurile intravilane şi casele din comuna Jurilovca, judeţul Tulcea, s-au triplat în ultimii zece ani, însă în alte sate din Deltă care sunt înconjurate de ape preţurile nu au crescut la fel de spectaculos.
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a declarat, pentru AGERPRES, că preţurile terenurilor din intravilan au crescut pe fondul dezvoltării infrastructurii localităţilor.
„Dacă facem o analiză a ultimilor 10 ani, putem spune că preţul terenurilor din intravilan s-a triplat. Chiar şi cel al locuinţelor vechi, tradiţionale s-a triplat. Poate că de multe ori cumpărătorii spun că nu se justifică preţurile, dar până la urmă faptul că s-a reuşit o infrastructură decentă, apă, canalizare, asfaltare, te face să investeşti în acea zonă, iar pe proprietar îl face să ceară bani pe ceva care ştie că merită”, a menţionat primarul Eugen Ion.
De altfel, în momentul de faţă, sunt puţine terenuri de vânzare în comuna Jurilovca, situaţia fiind similară şi în alte zone din Deltă, potrivit localnicilor.
„Cine are teren îl ţine pentru copii, iar ce terenuri au fost s-au vândut. În ultimii ani, se întorc în sat tinerii, dar vin şi cei care îşi construiesc pensiuni. Să construieşti însă aici este foarte greu, pentru că transportul materialelor se face pe apă şi este dificil”, a afirmat Agripina Butelchin, din satul Mila 23 care aparţine de comuna Crişan.
Potrivit primarului comunei Crişan, Silviu Rahău, numărul autorizaţiilor de construcţie emise în ultimii patru ani se menţine constant.
„Se vând terenuri şi se construiesc case, dar nu prea mai sunt multe locuri de vânzare. În fiecare an, se emit autorizaţii de construcţie fie pe fonduri proprii, fie pe fonduri europene. De vreo patru ani, suntem constanţi pe piaţa imobiliară”, a afirmat primarul Silviu Rahău.
La Maliuc, comună cu sate situate pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, preţul unui metru pătrat de teren din intravilan variază de la 2 euro până la 30 de euro, potrivit proprietarului unei pensiuni, Daniel Huşanu.
„Sunt multe terenuri inundabile în Deltă şi din acest motiv preţurile variază. În satul Maliuc, a început să se construiască în ultimii ani. Sunt şi investitori din exterior, dar sunt şi tineri care au lucrat în străinătate şi se întorc acasă să-şi construiască o casă sau o pensiune, dar în condiţiile în care satul este mic, şi posibilităţile de construire sunt mai mici”, a afirmat Daniel Huşanu.
Primăria comunei Maliuc a depus recent o cerere de finanţare pentru un proiect care vizează extinderea şi modernizarea staţiei de epurare din satul reşedinţă de comună şi şi-a exprimat speranţa ca proiectul să primească finanţare, după ce s-a abrogat prevederea legislativă care nu permitea finanţarea acestor investiţii pentru comunităţile cu mai puţin de 2.000 de locuitori.
„Am trimis două memorii către Ministerul Dezvoltării, iar domnul ministru a introdus o modificare legislativă în Parlament pentru ca şi comunităţile cu populaţie sub 2.000 de locuitori să primească finanţare pentru sistemele de canalizare. Noi avem nouă blocuri şi 90% din populaţia satului are apartamente. Sistemul actual de canalizare a fost construit odată cu blocurile”, a precizat primarul comunei Maliuc, Nicoleta Sevastian.
Potrivit sursei, valoarea totală a proiectului de extindere a sistemului de canalizare este de circa 5 milioane de lei.