21:48, 09.12.2024 • ACTUALITATE
Jurnalista Maria Toader pleacă de la Antena 3. Conform informațiilor neoficiale, se va alătura biroului de presă al PSD
Postul tv Antena 3 rămâne fără un jurnalist foarte important. Conform informațiilor Pagina de media, este vorba de jurnalista Maria Toader, realizatoarea emisiunii Income și reporter pe Guvern.
Maria Toader este de 11 ani la Antena 3, după ce anterior a lucrat la Gândul și la Jurnalul Național. Din 2017, realizează la Antena 3 și emisiunea pe teme economic Income.
Pagina de media a scris că are informații conform cărora jurnalista se va alătura biroului de presă al PSD, dar Maria Toader nu a comentat în niciun fel informațiile.
Postul tv Antena 3 se confruntă cu o serie de plecări în ultima perioadă. Până acum, au părăsit postul patru reporteri și un editor, dar lista se pare că va continua cu noi plecări în perioada următoare.