Jurnaliști arestați la Moscova, la protestul soțiilor soldaților aflați pe front în Ucraina
Cel puțin 20 de jurnaliști, dintre care numeroși din presa străină, au fost arestați de poliția rusă, sâmbătă, la Moscova, la un miting al soțiilor soldaților care luptă în Ucraina, transmit agențiile de presă internaționale.
Soțiile cer întoarcerea acasă a soldaților mobilizați de Putin.
Un cameraman al AFP, reținut în timpul acestei manifestații, a declarat că aproximativ 20 – 25 de jurnaliști se aflau cu el într-o dubă care i-a dus la un comisariat. Printre cei interpelați la secția de poliția se aflau numeroși jurnaliști din presa internațională: agenția americană AP, media olandeză NOS, revista germană Spiegel și un reporter independent francez.
Potrivit cameramanului de la AFP, la acest miting, între 40 și 50 de femei au pus flori la Mormântul soldatului necunoscut, sub zidurile Kremlinului, foarte aproape de Piața Roșie.
Pe Telegram, parchetul din Moscova a avertizat în privința posibilelor consecințe în cazul participării la ”manifestații neautorizate”.
De mai multe săptămâni, soțiile soldaților mobilizați în Ucraina se adună periodic în semn de protest. Furia celor apropiați de rezerviștii mobilizați la ordinul lui Putin, în septembrie 2022, este un subiect sensibil pentru autorități, care s-au reținut de la reprimarea acestui protest.
Potrivit lui Putin, în prezent, 244.000 de soldați luptă în Ucraina, dintr-un total de 617.000 de militari.
Protestul soțiilor celor mobilizați pe front a fost ignorat de media de stat din Rusia, în timp ce Kremlinul afișează imaginea unității în jurul lui Putin, înainte de realegerea aproape inevitabilă a acestuia la prezidențialele din martie 2024, relatează France 24.