Jurnalistul rus care a câștigat Nobelul pentru pace a crezut că totul e un spam. Kremlinul l-a felicitat
Kremlinul l-a felicitat vineri pe jurnalistul rus Dmitri Muratov, un critic vocal al său, după ce acesta a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin afirmând despre acesta că este „curajos”
Muratov a fost unul dintre cei doi jurnaliști cărora le-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace care anul acesta a onorat libertatea de exprimare și lupta jurnaliștilor pentru protejarea acesteia. „Îl putem felicita pe Dmitri Muratov”, le-a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului reporterilor, relatează Reuters. „El muncește cu perseverență în concordanță cu idealurile sale proprii, le este dedicat, este talentat, este curajos”, a mai afirmat acesta.
A crezut că e un spam din Norvegia
Dimtri Muratov, în vârstă de 59 de ani, este redactor-șef al ziarului liberal Novaia Gazeta, fondat în 1993 și axat pe reportaje despre drepturile omului, libertatea de exprimare și alte subiecte politice sensibile în Rusia. „Muratov a apărat de decenii libertatea de exprimare în Rusia în condiții tot mai dificile”, a notat comitetul Nobel în anunțul său, subliniind că șase jurnaliști ai publicației au fost uciși de la înființarea acesteia.
Jurnalistul rus a declarat la puțin timp după anunț că acesta a venit ca o surpriză totală și că inițial a crezut că apelul telefonic care l-a anunțat era spam fiindcă venea de pe un număr de telefon din Norvegia. Muratov a spus că premiul este o recunoaștere a reprimării tot mai mari la care sunt supuși jurnaliștii din Rusia. „Jurnalismul rusesc este reprimat în prezent. Noi vom încerca să îi ajutăm pe oamenii care acum sunt catalogați ca ‘agenți străini’ și care sunt atacați și expulzați din țară”, a declarat Dmitri Muratov, citat de Moscow Times.