Kadîrov caută voluntari pentru operațiunea ‘’specială’’ din Ucraina. Care sunt condițiile și ce sumă primesc
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un apropiat al lui Vladimir Putin, caută voluntari pentru operațiunea ‘’specială’’ din Ucraina.
Potrivit unor informații din presa locală, sunt acceptați doar bărbați cu cetățenie rusă între 23 și 40 de ani, apți din punct de vedere fizic și psihic, în formă bună, fără boli cronice și exces de greutate.
De asemenea, voluntarii trebuie să prezinte pașaport, o copie a pașaportului cu permis de ședere, dar și un cont bancar, arată chechnyatoday.com.
Organizatorul, ai cărui reprezentanți se află la Primăria din Groznîi (Capitala cecenă) plătește călătoria, masa și cazarea. Voluntarii vor fi instruiți timp de zece zile de specialiștii de la Universitatea Rusă Spetsnaz.
După această perioadă, voluntarii primesc echipamentele necesare și sunt trimiși să lupte alături de batalionul cecen în Ucraina pentru 2 luni. În ziua trimiterii, fiecare voluntar primește cash 300 de mii de ruble (adică 3.975 euro).
Ramzan Kadîrov este recunoscut pentru mâna de fier cu care conduce Cecenia, mai ales că are și o miliţie la ordinele sale. El este acuzat de ONG-urile internaţionale pentru grave încălcări ale drepturilor omului în Cecenia.
Luptătorii ceceni au fost alături de armata rusă încă de la începutul declanșării conflictului în Ucraina. Ei au participat la primul asalt asupra Ucrainei, suferind pierderi serioase în operațiunea de capturare a bazei aeriene de la Hostomel, în apropiere de Kiev