Kashmir, mărul unei eterne discordii – istoricul unui conflict care durează de 80 de ani

Un atac sângeros, replici isterice, apă tăiată la robinetul diplomatic și o lume care privește, cu degetele încrucișate, cum două puteri nucleare se joacă iar cu chibriturile… Când ai impresia că lumea nu mai are loc pentru un nou conflict, că planeta geme sub greutatea tuturor tensiunilor deja existente, Asia de Sud sare cu ambele picioare în paginile istoriei cu o ”promisiune” veche, dar mereu reîncălzită: războiul dintre India și Pakistan.

Pe fundalul superb al Kashmirului, locul acela unde muntele flirtează cu norii, unde tradițiile se împletesc cu ruina colonială și cu geopolitica sângeroasă, s-a petrecut un nou atac. Peste 20 de morți, toți civili, turiști indieni. Când sângele civililor e vărsat, răspunsul nu vine niciodată calm, iar în cazul Indiei — mai ales sub conducerea lui Modi — replica nu se face cu menajamente.

Războiul nervilor începe cu robinetul

India a scos rapid din sertar o armă mai puțin spectaculoasă, dar infinit mai periculoasă: Tratatul privind Apele Indusului, semnat în 1960 și respectat chiar și în timpul războaielor. Modi n-a vorbit mult: a spus doar că tratatul nu mai are sens dacă Pakistanul „tolerează terorismul transfrontalier”. Tradus în limbaj de canalizare geopolitică: „Nu mai curge apă la tine dacă nu încetezi cu susținerile oculte.”

Pakistanul a făcut ceea ce știe mai bine: a urlat. A închis spațiul aerian pentru India, a expulzat diplomați, a rupt comerțul, și — în cea mai alarmantă mișcare — a suspendat Acordul de la Shimla, adică acel document fragil care ținea cele două țări cât de cât la masa dialogului.
Practic, acum sunt două state fără plasă de siguranță, în echilibru pe o sârmă ruginită, cu arsenal nuclear în buzunar.

Când doi vecini se bat de aproape 80 de ani

Nimic nu se compară cu un conflict care durează de generații. Din 1947 încoace, India și Pakistan s-au înfruntat oficial în trei războaie directe, plus conflictul din Kargil din 1999 și zeci de confruntări minore, infiltrări, atacuri teroriste și rachete de test.

Kashmirul, mărul discordiei, nu mai e de mult doar o dispută teritorială. Este o rană deschisă, o obsesie strategică și un simbol naționalist pentru ambele tabere. Pentru India, e despre suveranitate. Pentru Pakistan, e despre onoare și religie. Iar în mijlocul acestor bătălii ideologice, oamenii trăiesc cu arma la tâmplă și visul unei vieți normale îngropat sub pietre.

Puțină istorie

Dincolo de frontiere, de strategii militare și tratate internaționale, conflictul dintre India și Pakistan are o esență religioasă care arde mocnit, dar constant, de peste șapte decenii. În 1947, despărțirea sângeroasă a Indiei Britanice în două entități — India majoritar hindusă și Pakistanul creat ca stat al musulmanilor din subcontinent — a fost mai mult decât o linie pe hartă: a fost o ruptură spirituală și istorică între două identități care, până atunci, conviețuiseră sub un amestec complex de toleranță, rivalitate și influențe comune.

Kashmirul, cu majoritate musulmană dar condus de un maharajah hindus în momentul despărțirii, a devenit simbolul acestei fracturi. Pentru Pakistan, e o chestiune de identitate islamică trădată, pentru India, un test de suveranitate într-un stat secular care se vrea deasupra diviziunilor religioase — dar care, în practică, a fost tot mai influențat de naționalismul hindus.

În ambele țări, religia nu e doar fundal cultural — e vehicul politic. Partidele din Pakistan folosesc tema Kashmirului ca simbol al luptei islamice împotriva opresiunii hinduse. În India, liderii de tip Modi folosesc același teritoriu ca prilej de reafirmare a unei Indii hinduse puternice și neînduplecate. Astfel, conflictul nu mai e doar despre teritoriu. E despre viziuni opuse asupra lumii, asupra istoriei și asupra dreptului de a exista.

Când două puteri nucleare își încarcă ideologiile cu dogme religioase, pacea devine mai greu de negociat, iar fiecare armistițiu devine doar o pauză între rugăciuni separate de tunuri.

Istoricul confruntărilor militare India–Pakistan

De la independența lor în 1947, India și Pakistan au fost implicate în mai multe conflicte armate, majoritatea având ca punct central regiunea disputată Kashmir:

1. Războiul din 1947–1948 (Primul Război din Kashmir): A izbucnit după ce Pakistanul a susținut invazia triburilor în Kashmir. Maharajahul regiunii a cerut ajutor Indiei, semnând Acordul de Accesiune. Conflictul s-a încheiat cu o linie de încetare a focului, cunoscută acum ca Linia de Control.
2. Războiul din 1965: Pakistanul a lansat Operațiunea Gibraltar pentru a infiltra forțe în Kashmir și a stimula o revoltă. India a răspuns cu o ofensivă militară majoră. Conflictul s-a încheiat cu Declarația de la Tashkent, mediată de URSS.
3. Războiul din 1971: A fost legat de mișcarea de independență din Bangladesh. India a sprijinit forțele de eliberare din Bangladesh, ducând la înfrângerea Pakistanului de Est și la crearea statului Bangladesh.
4. Conflictul din Kargil (1999): Forțele pakistaneze și militanții au ocupat poziții în partea indiană a Kargilului. India a lansat o ofensivă pentru a-i alunga, reușind să recâștige teritoriul ocupat.
5. Alte incidente: Au existat numeroase alte confruntări și tensiuni, inclusiv atacuri teroriste și schimburi de focuri de-a lungul Liniei de Control.

Pe masă: focoase, doctrine și arme de genunchiul broaștei

Și-acum vine partea urâtă: ambele țări sunt puteri nucleare. India cu aproximativ 170 de focoase, Pakistan cu 165-170. India declară că nu va folosi prima arma nucleară, dar în ultimii ani liderii politici au lăsat să se înțeleagă că această promisiune poate fi reevaluată. Pakistanul, în schimb, nici măcar nu se ascunde: dacă India intră, „dăm drumul la focul sfânt”.

Doctrina militară a Indiei e clară: ripostă masivă. Dacă cineva atacă, vine ploaia nucleară. Pakistanul, mai slab convențional, pariază pe lovituri tactice, rapide, cu scop de descurajare.
Adică: „Dacă pierdem, apăsăm butonul.”

Concret? Nu vorbim despre o joacă între puști nervoși. Vorbim despre două state cu aproape 2,2 miliarde de locuitori combinate, care au suficientă putere de distrugere pentru a schimba clima planetei și a bloca Asia într-un cataclism cu efecte globale.

Și totuși, care pe care?

Militar, India e deasupra: mai mulți soldați activi, mai multe avioane, tancuri, submarine, chiar și portavioane. Tehnologic, India are acum și drone americane MQ-9B Predator, avioane franceze Rafale, iar cu Rusia încă mai are un parteneriat tehnologic din care scoate ce poate.

arsenal nuclear pakistanez

Pakistanul, însă, e abil. Se bazează pe războiul asimetric, infiltrați, forțe speciale (SSG), rețele de influență în Kashmir, și o relație discretă dar pragmatică cu China. Pe termen scurt, e o echipă care știe să piște, chiar dacă nu poate susține un război prelungit.

Capacități militare convenționale (2025)

Conform Global Firepower Index 2025, India se clasează pe locul 4 în lume în ceea ce privește puterea militară, în timp ce Pakistanul ocupă locul 12.

India:

• Personal activ: 1.455.550 de militari
• Avioane militare: 2.229 (inclusiv 513 avioane de luptă)
• Tancuri: 4.614
• Elicoptere: 899
• Submarine: 20
• Portavioane: 2

Pakistan:

• Personal activ: 654.000 de militari
• Avioane militare: 1.399 (inclusiv 328 avioane de luptă)
• Tancuri: 3.742
• Elicoptere: 373
• Submarine: 9
• Portavioane: 0

India are un avantaj semnificativ în ceea ce privește forțele aeriene și navale, precum și în capacitatea de proiecție a puterii.

Și acum… pericolul cel mare

Ce ne arată conflictul actual? Că apărarea rațională s-a dus la plimbare. Fiecare parte răspunde cu gesturi tot mai extreme, iar „spirala conflictului” e deja pe pilot automat. Orice glonț tras aiurea, orice atac făcut de o grupare obscură, orice greșeală de identificare poate declanșa o confruntare deschisă.

Și dacă nu va fi nucleară — slavă Domnului! — tot va fi devastatoare. Cu refugiați, tăieri de resurse, colaps economic și o destabilizare generalizată în toată regiunea.

Iar într-o lume care deja tremură între Ucraina, Taiwan și Orientul Mijlociu, un conflict India–Pakistan ar însemna apocalipsa diplomatică a anului.

Când trecutul nu moare, iar viitorul urlă

Din păcate, relația India–Pakistan e o lecție despre ce se întâmplă când conflictele istorice sunt hrănite cu propagandă, ambiție și arme nucleare. Nicio țară nu vrea război — dar niciuna nu vrea să pară slabă. Iar între orgolii naționale și paranoia strategică, oamenii obișnuiți rămân carne de tun.

Atacul din Kashmir nu e doar un atentat terorist. E un chibrit aprins aruncat într-o cameră plină cu benzină, în care doi lideri își dispută orgoliile și faliile geopolitice, în timp ce lumea întreagă privește cu speranța că, și de data asta, va fi doar un fum gros. Nu și flacără.