08:00, 30.12.2024 • OPINII
Kelemen Hunor: „Dovezile privind anularea alegerilor trebuie să vină de la președinte”
Dovezile privind anularea alegerilor prezidențiale trebuie să vină chiar de la președintele Klaus Iohannis, consideră liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Într-un interviu pentru Antena 3, el spune că așteaptă de la președinte aceste dovezi.
13:15, 19.12.2024 • POLITICĂ
„Şi eu aştept acest lucru (dovezile – n.r.). De la preşedinte. N-ai de la cine, nu există altcineva. Nu poţi să aştepţi de la cineva decât de la instituţia prezidenţială şi asta înseamnă responsabilitatea preşedintelui. Că e în prelungire sau nu e în prelungire, chiar nu contează. De acolo trebuie să vină. Şi alţii ar putea să vină cu o explicaţie, dacă au informaţii. Nu au. Acolo se adună totul. Nu poţi să aştepţi de la serviciile secrete, că nu ăsta este rolul lor, să ţină conferinţă de presă şi să vorbească. Încă mai e o fereastră mică, după care se închide şi acea fereastră mică şi intrăm în campanie în mod direct, şi mi-e frică să nu deconteze candidatul coaliţiei această lipsă de comunicare şi de transparenţă”, a declarat Kelemen Hunor.
Bugetul ar putea fi votat pe 6 februarie
Bugetul ar putea fi votat pe 6 februarie, mai spune președintele UDMR, care atrage atenția că există o situație foarte gravă în prezent.
„Noi trebuie să avem un vot pe buget pe 6 februarie. Sper că vom închide dezbaterile şi votul pe buget, că avem nevoie de un buget. Suntem într-o situaţie destul de gravă, ca să mă exprim un pic mai reţinut, fiindcă anul trecut am închis cu un deficit foarte mare, deficit atât pe buget, dar şi pe comercial”, a continuat Kelemen Hunor.
El atrage atenția că aceste lucruri trebuie văzute, pentru că „nu poţi să cheltui mai mult decât câştigi”.
„Este un lucru elementar, trebuie o restructurare, fiindcă fără o reformă nu poţi să ajustezi această problemă din buget. Deci, sunt multe, multe lucruri care necesită timp, răbdare şi, bineînţeles, necesită sinceritate şi foarte, foarte multă umilinţă şi decenţă din partea oamenilor politici, mai ales a celor din Guvern”, a mai spus Kelemen Hunor,
„Antonescu intră în turul doi”
Candidatul comun al coaliției, Crin Antonescu, va intra în turul doi al alegerilor, în coaliţie noi am stabilit, există un acord de coaliţie. Sunt convins că Antonescu are prima şansă să intre în turul doi, din toţi candidaţii care acum sunt pe teren sau încearcă să intre pe teren. Şi, dacă intră în turul doi, atunci trebuie să luptăm să câştige turul doi Antonescu”, a spus liderul UDMR.