Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale

Publicat: 19 oct. 2023, 12:28, de Alice Gherman, în Ultimă oră , ? cititori
Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale
Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Președintele insistă pe acordarea de sprijin Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Legea pensiilor speciale adoptată săptămâna aceasta de Parlament a trecut astăzi și de semnătura președintelui Kaus Iohannis. Noua versiune, cu tot cu criticile Curții Constituționale, rămâne favorabilă „specialilor”, pentru care crește impozitarea cu 20%, dar calcularea pensiilor magistraților se va face în funcție de veniturile avute în vârful carierei acestora, iar vârsta de pensionare pentru ei va crește la 60 sau 65 de ani abia peste 40 de ani, adică din 2063.

Prin noua lege, „judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, mai stipulează legea.

Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. „În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în lege.

Legea promulgată astăzi de președintele României, Klaus Iohannis, este extrem de importantă pentru ca România să nu piardă banii din Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Dacă legea nu ar fi fost adoptată până la 1 noiembrie, România risca să piardă 1,4 miliarde de euro.