Klaus Iohannis, anunț despre începerea noului an școlar: Majoritatea localităților se încadrează în scenariul verde
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în momentul de față, majoritatea localităților din România se încadrează în scenariul verde în care copiii se pot reîntoarce la școală din septembrie.
Președinte a mai precizat că doar 50 de localități se află acum în situația în care autoritățile locale trebuie să aplice scenariul roșu în care se închid școlile.
„Bucureștiul se încadrează în scenariul verde. Dacă este un număr relativ mai mare de cazuri la o populație foarte mare a Bucureștiului, după acest criteriu acceptat de OMS, de Ministerul Sănătății, Bucureștiul intră în categoria verde.
Majoritatea localităților din România intră pe scenariul verde – foarte puține sau zero cazuri.
Un număr de câteva sute de localități din România, la momentul acesta – măsurătoarea se va face atunci când va începe școala – intră în scenariul galben.
Sunt numai 50 de localități care astăzi s-ar încadra în scenariul roșu.
De aceea am spus că școala va începe pentru majoritatea elevilor”, a declarat șeful statului.
Iohannis a explicat că dacă numărul de cazuri crește, atunci școala se va închide.
„Dacă într-o localitate numărul de cazuri crește, atunci școala se închide pentru acea localitate sau pentru acel cartier. Nu se poate face o închidere per ansamblu, pentru că nu este motivată epidemiologic”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a precizat că numărul nou de cazuri se calculează din media ultimelor 14 zile per mia de locuitori.