Klaus Iohannis:„ De ce să lăsăm evazioniştii să trăiască extraordinar de bine?” (Video)

Publicat: 10 iul. 2024, 23:16, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Klaus Iohannis:„ De ce să lăsăm evazioniştii să trăiască extraordinar de bine?” (Video)
Foto: Președinția României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Washington, că nu ne aşteaptă nicio criză economică. Șeful statului spune că nu vom avea nici   creşteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne aşteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. El a mai spus că după alegeri, guvernul care se va constitui va trebui să ia măsuri pentru a creşte colectarea.

”Nu ne aşteaptă nicio criză economică, nu ne aşteaptă creşteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne aşteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. Sigur, deficitul va fi considerabil mai mare decât 3%, care este considerat optim, dar nu mă aştept să apară o situaţie extraordinară, să avem criză, să creştem taxele şi alte lucruri”, a spus preşedintele Klaus Iohannis

”Aici este problema majoră la noi, şi pentru a găsi soluţii la problemele de dezvoltare care sunt aşteptate de toţi. Noi, din păcate, nu am reuşit, sau, ca să mă exprim mai clar, guvernele româneşti nu au reuşit să crească colectarea până la un nivel rezonabil. Noi suntem la o cotă de colectare foarte mică. Asta înseamnă că evaziunea în continuare este destul de mare, mai ales în zona TVA-ului, şi acea mult discutată şi nu prea râvnită, se pare, digitalizare a ANAF-ului trebuie făcută pentru a ajunge la un grad de colectare rezonabil, care rezolvă în bună măsură toate problemele de deficit de bani pentru cheltuieli publice. De ce să lăsăm evazioniştii să trăiască extraordinar de bine, să se îmbogăţească peste măsură şi guvernul să fugă tot timpul după nişte bani pe care cu greu reuşeşte să-i colecteze?”, a punctat el.

”Nu sunt absolut deloc de acord cu aceste scenarii promovate intens de un anumit partid şi de unii din Comisia Europeană. Să tratăm chestiunile cu calmul cuvenit!”, a mai spus preşedintele.