Klaus Iohannis, despre certificatul de vaccinare anti-Covid: Nu trebuie să ducă la discriminări
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat înainte de summit-ul Consiliului European că „pașaportul Covid” va înlesni libera circulație în Uniunea Europeană, dar acesta nu trebuie să ducă la discriminare.
„Sunt două teme care și pentru noi au o importanță deosebită. Prima temă este, sigur, certificatul COVID, certificatul digital, care într-un timp rezonabil de scurt trebuie să fie la dispoziția cetățenilor europeni și cred că este un lucru bun. Acest certificat va înlesni libera circulație, însă, sigur, trebuie să avem grijă ca acest certificat să nu ducă la discriminări între cetățenii europeni.
Avem, pe de altă parte, legat de pandemie, legat de vaccinare, tema solidarității, solidarității cu alte state, cu state terțe. În cazul nostru vorbim, de exemplu, despre Moldova. Noi am donat deja 300.000 de doze de vaccin Moldovei, dar sigur că și alții trebuie să facă lucruri similare pentru a ne asigura că avem o distribuire echitabilă a vaccinurilor”, a spus Klaus Iohannis.
Certificatul verde digital ar putea intra în vigoare la 1 iulie.