Klaus Iohannis, despre scandalul Șoșoacă-Rai Uno: Absolut regretabil. Cer să se facă verificări la sânge
Președintele Klaus Iohannis a declarat că este „absolut regretabil” faptul că jurnalista Lucia Goracci a fost agresată de familia Șoșoacă. El a cerut să se facă verificări la sânge, pentru ca astfel de incidente, care „până acum ar fi fost inimaginabile”, să nu se mai întâmple.
„Un incident absolut regretabil. Trebuie să fim foarte clari, sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Nu vreau eu să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit trebuie să își facă datoria cu vârf și îndesat, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare. E posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor acțiuni.
Solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident care e absolut regretabil și, să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis.
Poliția Română a dat explicații după ce jurnalista italiană a reclamat că ea și colegii ei au fost percheziționați fără motiv. Diana Șoșoacă i-a acuzat că au droguri la ei și că i-au furat acte din birou.
Reacția Poliției Române
„Apelanta a precizat că formulează plângere penală împotriva jurnalistei din Italia pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și că e posibil ca jurnaliștii să-i fi sustras documente ce se aflau în birou și a menționat de asemenea faptul că asupra jurnaliștilor se află droguri.
Având în vedere aspectele menționate, în conformitate cu procedurile legale în vigoare polițiștii aveau obligația și au efectuat un control corporal sumar, precum și al bagajelor, control în urma căruia nu au fost identificate bunurile sesizate ca fiind sustrase, și nici substanțe interzise, așadar acuzațiile erau nefondate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.