11:52, 21.12.2024 • POLITICĂ
Sfidare: Klaus Iohannis nu participă la ședința solemnă din Parlament
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună solemnă, dedicată Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie. Președintele Klaus Iohannis lipsește, deși conform unui memorandum aprobat de conducerea Parlamentului era invitat să susțină un discurs.
Şedinţa, condusă de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, a început cu intonarea Imnului Naţional.
Vor rosti alocuţiuni preşedinţii celor două Camere legislative, precum şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.
Printre invitaţi se află membrii Guvernului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Arhiepiscopul Bisericii Greco-Catolice, Prim-rabinul României, preşedinţii Curţii Constituţionale, ICCJ, Curţii de Conturi, guvernatorul BNR, directorii SRI, SIE, SPP şi STS, precum şi şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.