Klaus Iohannis trimite înapoi în Parlament legea care prevede că urșii pot fi împușcați și în afara localităților
Președintele Klaus Iohannis a trimis luni la reexaminare legea care aprobă metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. U
n amendament depus de UDMR și aprobat de Parlament prevedea că urșii vor putea fi împușcați și în afara localităților, fața de varianta inițială a Ordonanței de Urgență care dădea voie autorităților să intervină doar în cazul în care ursul ataca în intravilan. Președintele spune că ar putea exista abuzuri, în lipsa unor prevederi clare.
„Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților. Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri”, susține președintele.
Klaus Iohannis spune că „măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu”.
„Revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii”, se arată în cererea de reexaminare.
Parlamentul a adoptat în luna decembrie o lege de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului care prevedea intervenția în cazul urșilor agresivi. Potrivit unui amendament depus de UDMR și adoptat de deputați, urșii vor putea fi împușcați și în afara localităților. „Se vrea un braconaj ascuns”, au acuzat parlamentarii AUR la dezbaterile din plen, în timp ce parlamentarii UDMR au susținut cu urșii sunt „fiare” care pun în pericol viața și bunurile.
În acest moment este în vigoare Ordonanța de Urgență adoptată anul trecut de Guvern. Actul normativ prevede intervenția asupra urșilor prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare.
Echipa de intervenție este condusă de primar/viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinar, iar decizia daca animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție.
Persoanele care împiedică prin orice mijloace intervenția imediată a autorităților în cazul urșilor pot fi sancționate cu amendă între 7.000 și 10.000 de lei.