Klaus Schwab nu va mai conduce convențiile ,,elitei economice” mondiale
Forumul Economic Mondial a anunțat retragerea de la conducerea organizației (World Economic Forum – WEF) a fondatorului său, germanul Klaus Schwab, după o activitate de peste 50 de ani.
Într-un comunicat făcut public, WEF a precizat că această mişcare face parte dintr-o strategie multianuală de schimbare a structurii sale de management, prin care este transferată guvernanţa către un preşedinte şi un consiliu de conducere.
În prezent funcția de președinte al WEF este asigurată de Borge Brende, care pezidează reuniunile anuale ale ,,elitei economice” mondiale, de la Davos, Elveţia.
România este prezentă prin guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.
”Din 2015, Forumul Economic Mondial s-a transformat dintr-o platformă de convocare în principala instituţie globală pentru cooperarea public-privată. Ca parte a acestei transformări, organizaţia a trecut, de asemenea, printr-o evoluţie planificată a guvernării de la o organizaţie gestionată de fondator la una în care un preşedinte şi un consiliu de conducere îşi asumă responsabilitatea executivă deplină”, a precizează WEF în comunicat.
Grupul de reflecţie nonprofit a confirmat că Schwab va trece la un rol de preşedinte al consiliului de administraţie.
Schwab va prelua rolul de președinte al consiliului de administrație.
De asemenea, s-a anunțat că noul consiliu va fi structurat în jurul a patru comitete strategice, cu scopul de a amplifica impactul activității organizației.
WEF a precizat că schimbarea în conducere va fi finalizată înainte de următoarea reuniune de la Davos, din ianuarie 2025.
Forumul Economic Mondial a fost înființat, în 1971 de Schwab, inginer și economist.