17:37, 21.02.2025 • SPORT
Dublu campion olimpic, printre cei puși sub acuzare după violenţele de la Capitoliul SUA
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/01/keller.jpg)
Klete Keller dublu campion olimpic
Klete Keller, dublu campion olimpic la nataţie, a fost identificat ca unul dintre cei care au pătruns, săptămâna trecută, în sediul Capitoliului din Washington DC:
Presa din Statele Unite scrie că fostul înotător, multiplu medaliat olimpic, în vârstă de 38 de ani, este acuzat că a obstrucţionat activitatea forţelor de ordine, a pătruns cu bună ştiinţă şi a rămas în zone restricţionate, a intrat făcând uz de violenţă şi a avut un comportament neadecvat.
Keller a fost identificat pe baza imaginilor surprinse în Capitoliu și s-a aflat printre cei care au bruscat polițiștii ce încercau să-i oprească.
Klete Keller are în palmares două medalii olimpice de aur la ştafetă 4×200 m liber, în 2004 şi în 2008. De asemenea, el a obţinut şi bronzul olimpic în 2000 şi în 2004 la 400 m liber şi argintul olimpic în 2000, la ştafetă 4X200 m liber.