KMGI: Aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia nu este afectată de o suspendare a activității Caspian Pipeline Consortium
Decizia unui tribunal rus de a cere Caspian Pipeline Consortium (CPC), consorțiul care operează conductele de petrol de la Marea Neagră, să își suspende activitatea, ridică semne de întrebare asupra aprovizionării României cu țiței.
CPC a anunțat, citat de Reuters, că va fi nevoită să respecte decizia tribunalului rus și să stopeze activitatea. Consorțiul controlează o conductă de 1.500 de km care leagă câmpurile petroliere din zona caspică de Marea Neagră. De la terminalul maritim Novorossiysk petrolul este încărcat și ajunge pe malul român al Mării, în principal în portul Midia, unde este descărcat către Rompetrol, rafinăria KazMunaiGas International (KMGI).
KMGI a ținut să precizeze, după apariția informațiilor în presă, că „o posibilă suspendare a operațiunilor Consorțiului Caspian Pipeline – CPC pe teritoriul Federației Ruse, Grupul KMG International dorește să precizeze că orice suspendare a activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia.”
„Ponderea țițeiului de tip CPC în rețetele de obținere a produselor petroliere in cadrul rafinăriei este una scăzută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent. În prezent, cea mai mare unitate de profil din România – Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă, în acord cu planurile de producție aprobate pentru acest an.
Prin KMG Trading – divizia de aprovizionare cu materii prime și de comercializare a produselor petroliere, Grupul are experiența și capacitatea necesare pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, în orice context.
De asemenea, adăugam că eventuale măsuri privind activitatea CPC nu vor influența piața produselor petroliere din România, Grupul va continua să își onoreze obligațiile contractuale și livrările de carburanți”, mai arată comunicarea KMGI.
De precizat este și faptul că în portul Novorossiysk există două terminale petroliere și ambele asigură transportul și livrarea de țiței kazah în Marea Neagră. Un terminal este operat de Caspian Pipeline Consortium și este conectat la conducta de transport țiței pe ruta Tengiz – Novorossiysk. Acesta permite încărcarea de țiței tip/blend CPC prin cele trei terminale plutitoare (offshore) operate în largul Mării Negre.
Cel de-al doilea terminal petrolier, Sheskharis, asigură încărcarea de țiței din conducta Atyrau – Samara prin danele (onshore) operate în portul Novorossiysk. Prin intermediul acestuia, sunt livrate și alte tipuri de țiței, inclusiv cel de tip KEBCO (Kazakh Export Blend Crude Oil).
Consumul de petrol al României este asigurat în proporție de aproximativ 70% din import, petrol care intră în țară prin Marea Neagră. Petrolul kazah este utilizat acum și de Lukoil, care operează rafinăria Petrotel Ploiești, dar și de Petrom, care a decis să nu mai achiziționeze petrol rusesc.