Kristof Lajos, „profesorul” de genii, trimis în judecată. Nu a putut fi identificat numărul de victime minore

Publicat: 16 ian. 2025, 15:06, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Kristof Lajos, „profesorul” de genii, trimis în judecată. Nu a putut fi identificat numărul de victime minore
Kristof Lajos, „antrenorul de genii” / Foto: realitatea.net

Kristof Lajos, un bărbat de 40 de ani, a fost trimis în judecată pentru acuzații grave de viol săvârșit asupra unui minor, cazul său fiind unul dintre cele mai șocante din ultimele luni. Cunoscut sub apelativul „profesorul de genii”, acesta este acuzat de mai multe abuzuri sexuale comise asupra copiilor pe care îi atrăgea în apartamentul său.

Kristof Lajos, tactici de manipulare și încercări de justificare

Potrivit autorităților, Lajos a fost prins în flagrant în luna iulie 2023, în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani. Anchetatorii au descoperit că bărbatul își folosea statutul fals de mentor și prieten de încredere pentru a manipula copiii și a comite infracțiuni. În apartamentul său au fost instalate camere video care au surprins abuzurile.

Kristof Lajos a declarat în fața anchetatorilor că actele sexuale ar fi avut loc în momente de „somnambulism”, o explicație pe care procurorii au respins-o, având în vedere dovezile clare împotriva sa. Avocatul Adrian Cuculis a explicat că Lajos își câștiga încrederea victimelor prin cadouri și comportamente aparent grijulii, creând o falsă legătură părintească.

„Faptul că nu se cunoaște numărul de acte materiale derivă din faptul că, deși erau plângeri multiple pe numele acestui profesor, doar una dintre plângeri a fost abordată cu adevărat serios atunci când lui Lajos i-au fost montate camere video în apartamentul unde își viola elevii.

Fapta lui este cu atât mai gravă cu cât acestuia i-a fost atribuită și calitatea de îngrijitor al minorului, în sensul în care se comporta precum un „tată” în sensul vizitelor minorilor la adresa acestuia, cât și cadourile oferite prin care cumpăra tăcerea copiilor”, mai spune Cuculis.

Kristof Lajos a fost arestat preventiv și urmează să fie judecat pentru faptele sale. Numărul exact al victimelor rămâne necunoscut,  iar procurorii continuă ancheta.