La 15 ani, Irina Columbeanu câștigă mii de euro pe lună! Din ce face bani

Publicat: 18 apr. 2023, 21:33, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
La 15 ani, Irina Columbeanu câștigă mii de euro pe lună! Din ce face bani

Irina Columbeanu și-a transformat pasiunea într-o afacere și, potrivit tatălui ei, fost milionar la Izvorani, câștigă mii de euro lunar. Adolescenta de 15 ani se află deja de ani buni la mama ei, Monica Gabor, în America, deși Irinel Columbeanu este cel care a câștigat custodia ei la divorț.

Irina Columbeanu este clasa a zecea și urmează cursurile unui cunoscut liceu din Malibu, acolo unde trăiește alături de mama ei, Monica Gabor și de partenerul ei de viață, Mr. Pink. Adolescenta are și un talent care i-a adus zeci de mii de euro în conturi, la doar 15 ani.

„Irina are câteva zeci de tablouri, ce pot fi văzute și comandate de pe un cont al său de Instagram. A luat cu ea, în America, toate lucrările pe care le-a făcut înainte de a pleca.(…) Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării”, a declarat Irinel Columbeanu pentru impact.ro.  

Adolescenta iubește atletismul, iar de curând s-a apucat și de școala de șoferi, pentru că în America tinerii pot obține permisul încă de la 16 ani.

„A fost și la concursuri, se pregătește la școală. Acum e în vacanță, dar are câteva antrenamente pe săptămână. Îi place foarte mult. În România nu avea această preocupare, era mai mult pe partea artistică. De asemenea, face și școala de șoferi, pentru că în America permisul se ia de la 16 ani”, mai povestea Irinel Columbeanu.

Fiica lui Irinel Columbeanu a fost remarcată de presa din Malibu, după ce a participat la un concurs de robotică. Ea, împreună cu alți șapte colegi de-ai ei, au asamblat roboți pentru copiii cu dizabilități și au reușit să obțină rezultate remarcabile.

„De fiecare dată când particip la astfel de evenimente, sunt extrem de încântată pentru că putem aduce și noi o mică contribuție la schimbarea în bine a unor vieți. În plus, dobândesc noi cunoștințe și înțelepciune.

În aproximativ două-trei ore, s-au construit zeci de mașini, și asta pentru că ne-am unit cu toții, cu determinare, abilitățile noastre, lăsând fiecare ego-urile în urmă”, a declarat Irina Columbeanu pentru The Malibu Times.