La 76 de ani, Petre Roman trăiește ca un tinerel! Cum se menține în formă
La 76 de ani, Petre Roman arată și se simte excelent! Are un stil de viață pe care îl pot invidia și cei care au pe jumătatea vârstei lui. Petre Roman a fost mereu un bărbat șarmant (nu degeaba s-au scris bancuri pe seama lui! cu APACA și altele…), însă viața lui a bătut mereu imaginația femeilor care suspinau după el în tinerețe.
Petre Roman nu se dezice nici la 76 de ani de farmecul care l-a consacrat. Face mult sport, ține dietă, urcă pe munte și își antreneză și creierul.
Pe rețelele sale de socializare, Oana Roman a povestit că tatăl ei i-a oferit toată viața sfaturi importante, însă ea nu a reușit să le pună în practică. Vedeta dezvăluie că Petre Roman este un om disciplinat și ordonat din toate punctele de vedere.
„Tata, toată viața, și mama, amândoi, mi-au dat lecții de viață absolut incredibile. Nu pe toate am fost în stare să le și aplic.
În ceea ce îl privește pe tata, foarte multe din lucrurile absolut incredibile pe care el le face, eu nu am reușit să le fac în viața asta, pornind de la disciplina impecabilă și incredibilă pe care o are în absolut tot ce face în viața lui, până la urcatul pe munte, gimnastica pe care o face în fiecare zi, dieta pe care o ține mereu. Nu am reușit să fac toate lucrurile astea’, a mărturisit Oana Roman pe InstaStory.
Oana Roman a vorbit despre lecția importantă de viață pe care tatăl ei i-a oferit-o recent.
„Astăzi, după ce eu m-am enervat și m-am stresat pentru niște haine, care până la urmă sunt niște haine, nu au nicio valoare, m-a sunat tata și mi-a dat o super lecție de viață.
M-a sunat tata și mi-am dat seama că unii oameni sunt foarte fericiți cu cu totul alte alegeri decât ne-am putea închipui, și m-a sunat să-mi spună că este fericit, pentru că i s-a publicat un articol într-una din cele mai mari reviste științifice filozofice din lume și că s-a retras câteva zile undeva departe de București, într-un loc foarte liniștit, ca să scrie, pentru că i s-a cerut un nou articol.
El era super fericit, împăcat și împlinit cu acest lucru, cu faptul că s-a dus într-un loc în care este liniște și în care el pur și simplu scrie și face muncă intelectuală, științifică. Ce frumos!’, a explicat Oana Roman.
Petre Roman are aceeași greutate ca la 25 de ani
La 76 de ani, Petre Roman își vopsește părul, nu mănâncă mult, merge la masaj, face sport și poartă haine care îi pun evidență tonusul muscular.
În anul 2000, Petre Roman, care era ministrul de Externe pe atunci, a înotat doi kilometri în Dunăre, alături de slovenul Martin Strel, care a străbătut fluviul înot, de la izvoare până la vărsare.
„Eu am greutatea de la 25 de ani, pentru ca mereu am ținut o dietă cu puține calorii. În afară de dietă, fac sport în fiecare dimineață. Fac genuflexiuni, flotări și alte exerciții de gimnastică. Cam 20 de minute pe zi fac acest program. Și în fiecare weekend merg la munte și urc 4-5 ore.
Am fost sportiv, din tinerețe am făcut lupte libere, rugby și fotbal, care a rămas cel mai aproape în inima mea’, mărturisea Petre Roman acum ceva timp.