20:44 • ACTUALITATE
La Brăila se interzic vizitele în spital
Începând cu 28 iulie, la Spitalul Județean Brăila sunt interzise vizitele la bolnavii internați aici. Aparținătorii pot aduce pachete care vor fi preluate de personalul medical și duse pacienților.
Hotărârea este luată de conducerea Spitalului Județean de Urgență Brăila, ca urmare a creșterii numărului de cazuri internate cu infecție COVID și a faptului că au apărut focare COVID și în unele secții ale unității spitalicești.
În situația unor cazuri grave, va fi permisă vizitarea pacientului, dar numai cu acordul medicului curant. Aparținătorii pot să aducă pachete pentru pacienți între orele 13:00-15:00 și 18:00-19:00. Conducerea precizează că speră ca această măsură să fie una temporară.