La Campionatul Mondial de carturi trase de câini România a câștigat aurul și argintul
Doi bistrițeni au scris istorie la Campionatul Mondial de carturi trase de câini care a avut recent loc în Cehia. Ei au obținut medalia de aur respectivi cea de argint cu atelajele de câini care au trebuit să concureze pe uscat, nu pe zăpadă.
Doi români din județul Bistrița, tată și fiu au câștigat împreună cu zece dintre cei mai buni câini ai lor la Campionatul Mondial de carturi din Cehia, obținând medalia de aur respectiv medalia de argint. Bogdan Berende și câinii săi au urcat pe locul I la categoriaatelaje trase de șase câini, iar tatăl său, Damaschin Berende a ocupat locul II la categoria atelaje trase de patru câini.
Cursa a fost una dificilă în condiții de umezeală, dar nu pe zăpadă, a fost probă de cart, nu de sănii, fiindcă nu este încă sezonul. Cei doi bistrițeni spun că reușita lor se datorează în mare parte câinilor Husky pe care îi iau, și împreună cu care s-au pregătit încă din septembrie pentru curse, dar reușita a venit mai ales din încrederea pe care se bazează relația om-câine.
„În a treia zi am rămas fără frâne. Norocul a fost că m-am înțeles cu liderii (este vorba de câinii lideri – n.r.) și m-au ghidat și nu am greșit nicio intersecție”, a declarat cu mândrie Bogdan despre reușita sa și a atelajului său de câini. La rândul său, tatăl Damaschin Berende a puctat importanța încrederii omului în patrupede: „La un moment dat ochelarii îmi erau plini de noroi și nu mai vedeam nimic, mi-am lăsat o fantă între casă și ochelari, dar nu au trecut decât 5 secunde până când am fost plin de noroi deci important era să am încredere în câinii mei. Am avut și am câștigat.”
Familia Berende are în grija sa 30 de câini din rasa Husky pe care îi antrenează pentru concursurile de cart sau de sanie, în funcție de condițiile meteo și de tipul de concurs. Sezonul competițional începe toamna și se încheie în luna aprilie, deoarece câinii nu pot alerga la peste 15ᵒ C. Pe Bogdan și Damaschin Berende și câinii lor îi mai așteaptă multe competiții până la primăvară. Următorul concurs va fi Campionatului Mondial de Sănii trase de căni, care va avea loc în Pasul Tihuța.