Ambasadoarea SUA i-a cerut lui Ciucă să renunțe la taxa de solidaritate

Publicat: 06 apr. 2023, 12:08, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Ambasadoarea SUA i-a cerut lui Ciucă să renunțe la taxa de solidaritate

În data de 3 aprilie, Black Sea Oil & Gas a dat în judecată statul român din cauza taxei de solidaritate de 60% pe profiturile ″excesive″. Azi, ambasadoarea Americii, Katheleen Kavalec, i-a cerut față în față premierului Nicolae Ciucă să renunțe la acea taxă.

Un comunicat al Ambasadei SUA la București susține că ”Doamna ambasador Kathleen Kavalec s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă. Ei au discutat despre oportunităţile de continuare a cooperării bilaterale şi multilaterale, inclusiv în ce priveşte investiţiile în Marea Neagră ale companiilor din domeniul energiei. Doamna ambasador a subliniat că „actualii şi viitorii investitori au nevoie de un sistem de reglementări şi de impozitare stabil, previzibil şi transparent.”

Să traducem limbajul diplomatic de lemn

De la jumătatea anului treecut, compania Black Sea Oil & Gas scoate hidrocarburi din perimetrul Midia, cel situat în cea mai nouă zonă a României, cea câștigată de România în procesul de la Haga de delimitare a zonei marine a Insulei Șerpilor. BSOG este deținută de subsidiara Carlyle International Energy Partners (CIEP) a fondului de investiții american Carlyle Group. De aici și interesul Ambasadei Americii în legătură cu taxarea companiilor petroliere din România.

Practic, Kathleen Kavalec i-a cerut lui Nicolae Ciucă să schimbe strategia în ce privește taxa de solidaritate de 60% pe profiturile ″excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, impusă la finalul anului trecut de Guvern prin ordonanță de urgență, în aplicarea unui Regulament UE din octombrie.

Doamna ambasador Kavalec a supravegheat principalele programe de asistență externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistență în cadrul Biroului european. Asta înseamnă că are legaturi cu marile companii europene de la noi. Cum CIEP este înregristrată în Luxemburg, se poate spune doamna ambasador a expertiză pe această societate.

Această solicitare ambasadoarei vine doar la câteva zile de la înregistrarea la Curtea de Apel București a unui dosar în care BSOG, împreună cu partenerii Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, prin cere instanței să stabiliească o ”excepție de neconstituționalitate″ în ce privește taxa de solidaritate. Practic, cele trei companii au dat statul român în judecată, reprezentat în acest caz de Guvern, Ministerul Finanțelor și ANAF.

Compania Black Sea Oil and Gas susține că activitatea de exploatare durează doar de câteva luni și că plătește impozit pe veniturile extraordinare obținute. Prin urmare, a solicitat inițial o derogare pentru plata taxei de solidaritate.

Black Sea Oil and Gas spune că a plătit pe parcursul anului trecut peste 2 miliarde lei la bugetul de stat, însemnând taxa de 60% pe veniturile extraordinare.

Black Sea Oil and Gas a anunțat în luna iunie 2022 că a început producția de gaze din Proiectul MGD, iar primele gaze au fost introduse ȋn Sistemul Național de Transport în această după-amiază. Proiectul MGD este parte din platoul continental românesc al Mării Negre.

Guvernul a decis impozitarea cu 60% a extra-profiturillor companiilor din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile

Guvernul a decis impozitarea cu 60% a extra-profiturillor companiilor din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile, iar baza impozabilă este reprezentată de ceea ce depăşeşte cu peste 20% media profiturilor pe ultimii patru ani. De asemenea, cel puţin 70% din suma colectată astfel va fi folosită pentru finanţarea investiţiilor în energie. Executivul a hotărât să aplice această taxă în virtutea apariției, în toamnă, a unui regulament european care instituia posibilitatea ca țările membre să imoună aceste taxe.