La Loterie s-au aliniat planetele! Record de câștigători la categoria a 2-a la tragerea 6 din 49
La tragerea Loto 6 din 49 de duminică a fost înregistrat un record al numărului de premii obținute la categoria a 2-a, pentru 5 numere din cele 6 extrase, dar premiul obținut de fiecare dintre cei 309 de câștigători a fost sub așteptări, pentru că fondul de câștiguri s-a împărțit la prea mulți norocoși.
Obținerea premiului la categoria a 2-a de la tragerea 6 din 49 a Loteriei Române este asociată de toți pasionații loteriei cu un foarte mare noroc, pentru că înseamnă ratarea cu un singur număr a Marelui Premiu, care de cele mai multe ori aduce încasarea a câteva milioane de euro.
Spre exemplu, la tragerea 6 din 49 de duminică, un jucător care ar fi avut pe bilet toate cele șase numere extrase ar fi câștigat un premiu la categoria 1 în valoare de 34.055.452 lei, adică 6.800.000 de euro.
Chiar și după reținerea impozitului datorat statului ar fi rămas cu câteva milioane de euro.
Recordul înregistrat duminică a constat în faptul că 309 de români au avut pe biletele la tragerea la 6 din 49 câte 5 numere câștigătoare, ratând „la mustață” Marele Premiu de aproape 7 milioane de euro.
În mod obișnuit, numărul câștigătorilor la categoria a 2-a de la tragerea 6 din 49 este de 10 – 15 sau 20 de câștigători. Spre exemplu, la una din tragerile speciale de Revelion au fost 17 câștigători la categoria a 2-a, fiecare încasând câte 39.328 de lei.
Dar de foarte multe ori la categoria a 2-a au fost numai doi sau trei câștigători, care împărțindu-și fondul de premii la această categorie au încasat fiecare aproape o sută de mii de lei.
Unora norocul le surâde chiar mai mult de atât. Spre exemplu, la tragerea 6 din 49 de pe data de 14 decembrie 2023 a fost un singur câștigător la categoria a 2-a, care cu „5 din 6” a câștigat un premiu în valoare de 155.488 lei.
La tragerea de duminică, 18 februarie, fiecare dintre cei 309 de câștigători la categoria a 2-a poate spune că de fapt a avut un pic de ghinion de două ori. În primul rând pentru că a ratat cu un singur număr obținerea Marelui Premiu de 6,8 milioane de euro, iar în al doilea rând pentru că împărțind fondul de câștiguri la această categorie cu ceilalți 308 de câștigători, s-a ales cu un premiu în valoare de numai 1.345 de lei.