08:45, 20.12.2024 • Internațional
La Mariupol copiii învață să fie ruși
Pe perioada vacanței de vară, școlile din Mariupol rămân deschise. Și copiii de aici vin pe mai departe la ore. Pentru că, așa s-a decis la nivel înalt de către oficialitățile ruse care au cucerit orașul: copiii ucraineni trebuie să învețe să fie copii ruși.
Practic, pe timpul verii li se predă literatura și istoria rusă, dar și matematica în limba rusă. Cel puțin până la 1 septembrie, la Mariupol nu există vacanță. Acest lucru a fost anunțat de consilierul primarului Mariupolului, Petro Andriușcenko, potrivit căruia extinderea cursurilor și anularea vacanței obișnuite de vară vizează „dezucrainizarea” copiilor.
Potrivit lui Andryushchenko „scopul principal al rușilor este dezucrainizarea și pregătirea pentru anul școlar următor, conform programului rusesc. Copiii vor avea lecții predate în limba rusă și vor învăța literatura rusă, istoria rusă și matematica în limba rusă pe tot parcursul verii”.
Andryushchenko a mai afirmat că ocupanții vor să deschidă și școli noi și găsească profesori.