Ministrul Transporturilor: „La metrou comercianții au primit amenințări de tip mafiot, de la firma sindicatului”
Mulți dintre comercianții din stațiile de la Metrou au avut un dialog cu conducerea Metrorex și au renunțat de bună voie la spații și au spus că nu le-au eliberat mai devreme din cauza amenințărilor venite dinspre sindicat, a cărui firmă gestiona închirierea zonelor din subteran.
Afirmația a fost făcută de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, într-o discuție cu Clotilde Armand, reprezentantul guvernamental catalogând drept „mafiotă” reacția sindicaliștilor. Discuția celor doi a avut drept subiect și demolarea construcțiilor din subteran, operațiune demarată de joi.
„Foarte mulți comercianți, și dintre cei mici și câteva firme mai mari, au discutat cu noua conducere Metrorex, au înțeles situația legală. Ei, de fapt, au fost induși în eroare de Sindomet, de firma sindicatului, pentru că doar ei au fost într-o relație comercială acolo, nu au avut nicio relație comercială cu Metrorex. Li s-a explicat situația de pe domeniul public, lipsa autorizațiilor, lipsa avizelor ISU și așa mai departe și foarte mulți au înțeles, dar știi ce s-a întâmplat? Au fost amenințați de cei de la sindicat care le-au spus: aveți grijă că, dacă renunțați de bună voie… nu renunțați! Da, e forma aceea de amenințare mafiotă, până la urmă… nu mai prindeți voi vreodată spațiu”, a spus Drulă. Discuția cu primarul Sectorului 1 a fost postată sâmbătă seara, pe youtube.
Conform unor declarații recente ale liderului sindical, Ion Rădoi, în stațiile metroului din București sunt 330 de spații comerciale. Conform Metrorex, suprafața totală ar fi de 6.400 de metri pătrați, iar chiria de opt euro pe metrul patrat.
În 2019, Sindomet Servcom SRL, companie ce aparține sindicatului de la metrou, a avut o cifră de afaceri de peste 1.6 milioane de euro. Profitul net a depășit 1.2 milioane de euro.