La noi, în Vrancea: Descoperire unică în Europa

Publicat: 04 feb. 2022, 00:03, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
La noi, în Vrancea: Descoperire unică în Europa

O descoperire unică în Europa a fost făcută în Vrancea de cercetătorii Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Respectiv, în Munții Vrancei a fost găsită o fosilă de biban de mare, cu o vechime de 33 de milioane de ani, despre care cercetătorii clujeni spun că este cea mai veche din Europa.

Fosila bibanului de mare a fost descoperită pe valea pârâului Coza, într-o zonă sălbatică, rareori călcată de om. Nu este prima fosilă găsită în Munții Vrancei, dar cercetătorii clujeni spun că este cea mai valoroasă, pentru că e unică în Europa. Specia de biban căreia i-a fost atribuită fosila are o vechime de 33 de milioane de ani. Explicația prezenței sale în munți este că teritoriul actual al Vrancei era acoperit în urmă cu zeci de milioane de ani de Marea Sarmatică.

Inclusiv pe valea pârâului Coza

De altfel, sunt mai multe zone unde Marea Sarmatică a lăsat urme adânci în roci, unele vizibile și astăzi. Mai multe fosile de pești și alte viețuitoare marine au fost descoperite în zonele montane. Inclusiv pe valea pârâului Coza, unde anterior s-au găsit alte 7 specii de pești fosili, inclusiv un rechin. Cercetătorii spun că fosila de biban de mare e un schelet aproape complet.

Descoperirea cercetătorilor clujeni a fost prezentată inclusiv în paginile prestigioasei reviste științifice Historical Biology. Fosila se află în prezent în colecția muzeului de paleontologie al Universității Babes Bolyai din Cluj-Napoca.