20:44 • ACTUALITATE
La pelerinajul din Capitală, de Sfântul Dimitrie cel Nou, vor putea participa doar bucureștenii
Gabriela Firea a aprobat, joi, protocolul cu Patriarhia Română pentru organizarea unui pelerinaj cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou, în perioada 25-27 octombrie, în zona Patriarhiei, la care vor participa numai bucureștenii.
„La activitate vor participa numai persoane din municipiul București. Pentru aceasta, organizatorul va institui puncte de filtrare a participanților în zonele de acces/ieșire a publicului. În zona acestor filtre va fi realizat triajul observațional al participanților”, se arată în protocolul încheiat de PMB cu Patriarhia Română, conform Mediafax.
Potrivit documentului, persoanele organizate pe rândul de așteptare vor beneficia de marcare la fiecare 1,5 metri, iar pe stâlpi vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare.
„Numărul participanților: circa 500 de persoane la un moment dat”, se mai stipulează în protocol.