15:16 • SOCIAL
La SJU Brașov a fost necesară redeschiderea secției modulare Covid
Secția modulară Covid din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Brașov a fost redeschisă din cauza creșterii numărului persoanelor diagnosticate cu această infecție.
Dr. Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al SJU Brașov, a precizat că în secția modulară sunt internați șapte pacienți, dintre care trei sunt ventilați mecanic (intubați), iar celorlați patru li se administrează oxigen.
Potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, luni, la nivelul judeţului, se înregistrau 863 de cazuri, dintre care peste jumătate în municipiul reşedinţă – 473.
Managerul SJU Brașov, dr. Emil Mailat, a precizat că pacienții care se prezintă cu simptome de Covid și au nevoie de internare sunt spitalizați la SJU sau sunt transferați la Spitalul de Boli Infecțioase sau alte spitale din zonă.