La telefon cu Macron: Putin a acuzat Ucraina de „crime de război"
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Ucraina, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron, de „numeroase crime de război”, oferind asigurări că forţele militare conduse de Moscova fac „tot posibilul” pentru a nu ţinti civili, relatează AFP.
În cadrul discuţiei, „s-a atras atenţia asupra numeroaselor crime de război comise zilnic de forţele de securitate şi de naţionaliştii ucraineni”, a precizat Kremlinul într-un comunicat. Putin a invocat „în special atacurile masive cu rachete şi cu artilerie asupra oraşelor din Donbas„, estul rusofon al Ucrainei parţial controlat de separatişti proruşi susţinuţi de Moscova. Preşedintele rus a dat asigurări de asemenea că „forţele armate ruse fac tot posibilul pentru a apăra viaţa civililor, în special prin crearea de culoare umanitare pentru evacuarea lor în siguranţă”.
Cei doi lideri au abordat de asemenea în cadrul discuţiei telefonice, „iniţiată de Franţa”, negocierile în derulare dintre Moscova şi Kiev, a adăugat Kremlinul, fără a oferi mai multe detalii.
De partea cealaltă, Palatul Elysee a informat că Macron i-a transmis lui Putin „preocuparea sa majoră” în privinţa situaţiei de la Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei bombardat de armata rusă, şi a cerut „oprirea asediului şi acces umanitar”.
În cursul discuţiei, care a durat 70 de minute, Macron „a cerut din nou respectarea imediată a unui armistiţiu” în Ucraina, a precizat preşedinţia franceză.