La Vaslui, șapte reclamații de furt auto din 10 se dovedesc false
În cursul anului 2023, la IPJ Vaslui s-au primit 37 de sesizări legate de furtul unor autoturisme. Doar 12 dintre acestea s-au dovedit reale. Restul au venit de la oameni care uitaseră unde au parcat.
Mai mult de două treimi dintre reclamațiile legate de furtul unor autoturisme în județul Vaslui s-au dovedit a fi doar opera unor uituci. Oamenii uitau pur și simplu unde au parcat. Când se duceau la locul unde își aminteau că și-ar fi lăsat mașina și nu o găseau, sunau la Poliție ca să-i reclame furtul.
„În ceea ce privește furturile auto, vă pot spune că aproximativ 70%, chiar și mai bine, acestea sunt sesizate ca furturi auto, dar sunt generate de greșelile persoanelor vătămate, care uită unde își parchează autoturismele și sesizează că le-a dispărut mașina și, în acest fel, demarăm cercetările și descoperim că realitatea este cu totul alta”, a declarat comisarul șef Dan Pelin, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, în raportul de activitate pe anul 2023.
Un caz care a devenit subiect de anecdotă a fost cel al unui constănțean, care, aflat în trecere prin Vaslui, a vrut să facă ceva cumpărături. A parcat și s-a dus la piață. La întoarcere nu și-a găsit mașina, așa că a alertat Poliția. După câteva zeci de minute de căutări, polițiștii vasluieni i-au găsit mașina, parcată două străzi mai încolo decât își amintea propritarul că o lăsase. Reclamantul a invocat în apărarea sa faptul că nu cunoaște orașul, așa că s-a rătăcit.
Cel mai recent caz este cel al unui localnic care a sunat la 112 să reclame faptul că a venit la spital și, la plecare, nu și-a mai găsit mașina. Ulterior, acesta a realizat că, de fapt, își parcase mașina la o distanță mai mare de unitatea medicală, dar nu își mai amintea cu exactitate unde anume.
Dacă până acum polițiștii vasluieni au tratat aceste întâmplări cu umor, acum sunt hotărâți să întoarcă foaia. Ei au anunțat că persoanele care alertează neîntemeiat organele de intervenție sunt pasibile de amenzi începând de la 500 de lei!