Lâna românească se duce la turci cu 30 bani/kg și se întoarce hanorac cu 800 lei
În timp ce oierii români au ajuns să vândă lâna la turci cu 30 de bani pe kilogram numai ca să scape de ea de frica amenzilor de la Mediu, în lipsa unor unităţi de procesare pe plan intern, piaţa autohtonă este invadată de tot felul de produse din lână de import la preţuri astronomice.
Aşa de exemplu, un hanorac din lână de Merinos costă în jur de 800 lei, în timp ce o pereche de pantofi sport din aceeaşi stofă are un preţ de 700 lei.
‘’Am ajuns să vindem lâna la turci cu 30 de bani pe kilogram de frică să nu luăm amendă de la Mediu, pentru că la noi oricum nu mai există fabrici de procesare. Au mai fost ceva încercări în urmă cu 3-4 ani, dar nu s-a mai auzit nimic’’, a declarat pentru Puterea Eugen Gonţea, un crescător de oi din Braşov, preşedintele Federaţiei Oierilor de Munte din România (FOMR).
Eugen Gonţea este totuşi un caz fericit, pentru că alţi fermieri nimic măcar cu 30 de bani pe kilogram nu se pot lăuda. La Vaslui, de exemplu, oierii nu ştiu cum să scape de ea, nici măcar gratis n-o vrea nimeni.
‘’Noi n-am mai vândut de vreo doi ani, dorm câinii pe ea la stână. Mai venea o firmă din Bîrlad şi cumpăra cu 1,5 lei/kg, 2 lei, chiar şi 3,5 lei/kg, dar de câţiva ani, nu mai cere nimeni’’, ne-a declarat un cioban din Vaslui care a pus anunţ pe un site de profil că are de vânzare 300 de oi.
Cât despre subvenţia de 2 lei pe kilogramul de lână comercializată promisă de oficialii de la Ministerul Agriculturii, în care îşi puseseră mari speranţe crescătorii, se pare că nici în acest an nu s-au găsit bani. La fel cum se tot întâmplă de câţiva ani.
România se numără printre cei mai mari crescători de ovine din UE, cu efective de 10 milioane de capete în 2021, potrivit datelor Eurostat, alături de Spania – 15 milioane capete. Principalele țări care importă lână de la noi sunt Turcia, Italia, India, China.
Calitățile lânii
Lâna care provine de la oaie este foarte călduroasă, constituie un izolant natural, fiind rezistentă la apa şi durabilă. Este folosită ca materie primă în industria hainelor, fiind apreciată pentru faptul că reglează temperatura corpului prin absorbția umezelii și îi permite acestuia să respire.
De asemenea, lâna este utilizată și în sectorul construcțiilor, unde este folosită ca material izolant, chiar și suport la repararea drumurilor, sau în cel agricol – se poate folosi ca biofertilizator agricol și nu sunt singurele sale întrebuințări.