Lansarea iPhone se amână, Apple a prezentat doar Watch Series 6 și noul iPad
iPhone 12 se va lansa abia peste o lună, aflăm de la conferința Apple. Evenimentul de toamnă obișnuit al companiei găzduia, în mod normal, lansarea noilor telefoane, dar de data aceasta vedem doar Apple Watch și iPad cu noi modele.
Noua generație de iPhone, ce va fi dotat cu tehnologia 5G, va fi lansat peste două săptămâni sau peste o lună. Compania condusă de Tim Cook nu a anunțat încă nimic referitor la o dată exactă de lansare a noului telefon. Se cunoștea că Apple estimează vânzarea a 75 milioane telefoane de noua generație, iar producția acestora nu se poate face peste noapte, ceea ce poate fi un motiv pentru amânarea lansării.
Apple Watch 6
Noul ceas vine cu un senzor special care detectează nivelul de oxigenare din sânge și te avertizează când scade. De asemenea, recunoaște când te speli pe mâini și cronometrează 20 de secunde, perioada recomandată de spălare a mâinilor.
Procesorul este inspirat de Apple A13 Bionic, dar a fost micșorat pentru ceas. Sistemul de operare OS 7 permite o personalizare mai în detaliu decât generația anterioară, iar fețele de ceas pot fi schimbate în funcție de interesele tale personale.
Apple Watch 6 poate fi setat în modul Family, cu eSIM, astfel nu mai au nevoie de iPhone. Ceasul are contul propriu de Apple și toate sunt conectate cu telefonul părintelui. Pot comunica, ai locația și așa mai departe. School Time permite controlul partenal, există și multe alte setări disponibile.
Prețul ceasului este de 399 dolari, iar varianta mai ieftină, Apple Watch SE, va fi 279 dolari.
Noul iPad
De la lansarea de acum zece ani, s-au vândut peste 500 de milioane de tablete iPad. Ultima generație vine cu un procesor Apple 12 Bionic, „de două ori mai puternic decât cel mai bine vândut laptop Windows”, după spusele celor de la Apple. Multe laude pentru noul procesor, dar deocamdată par puțin credibile. Poate după ce se vor face testele de performanță să se poată spune așa ceva.
Prețul pentru iPad este de 399 dolarii, iar pentru cei din sistemul de educație de 299 dolari. În Europa, inclusiv în România, prețul va fi același, dar în euro.
Atât iPad, cât și Apple Watch vor fi livrate începând de vineri, 18 septembrie 2020.